Povestea dinţişorului

Primăvară. Este o zi obişnuită, în care nici vântul nu adie. Soarele stă plictisit pe cerul care adunase câţiva nori haioşi, pufoşi, cu forme ciudate pentru a se juca leapşa. O rază de soare, se lungeşte pentru a vedea ce se întâmplă cu fetiţa tristă, c epriveşte pe fereastră. Reuşeşte să îi mângâie chipul rotund. „ Ce te supără, fetiţă scumpă?” a şoptit raza. Privind în jur, copila şi-a atins buza de jos.

– Ce se va întâmpla cu tine, dinţişorule?

„Acum înţeleg! Un dinţişor de lapte este pe cale să pornească în călătorie”.

– Iubita mea, spuse cu voce blândă mama, am să prind uşor dinţişorul, am să-l trag şi gata. Un alt dinte mai frumos şi puternic va creşte în acel loc.

– Bine, răspunse Andreea, păşind curajoasă în faţa mamei.

Dintele este scos cu uşurinţă. Fetiţa îl şterge cu o batistă, îl ţine în palme, apoi iese în curte şi-l aruncă pe acoperiş, strigând:

„Cioară, cioară, ia dintele meu de os şi dă-mi altul de oţel.”

Ciorile iau dinţii, îi sădesc într-un loc magic, şi din ei cresc alţii mai puternici, mai albi, mai frumoşi pentru toată viaţa. De ce loc magic? Pentru că ei cresc exact în locul de unde a fost scos (extras) dinţişorul de lapte.

„Să o anunţ pe Zâna Măseluţă” îşi spuse raza de soare.

„Zână, un nou dinţişor a pornit în călătoria dorinţelor ce se împlinesc” grăi raza.

„Mulţumesc pentru înştiinţare”, răspunse Zâna.

Aflând despre călătoria dinţişorului, Zâna Măseluţă a venit la Andreea, în timp ce somnul o purta pe aripi de vis într-o lume fermecătoare.

_ Micuţa mea dragă, dinţişorul de lapte mi-a mărturisit că a plecat de la tine cu părere de rău. Însă pentru curajul tău am să-ţi îndeplinesc o dorinţă. În zori, să desenezi ce ţi-ar plăcea să şi ţi se adeverească şi visul va prinde viaţă.

Dis de dimineaţă, adormită, cu părul răvăşit, Andreea a luat o coală de hârtie, creioanele colorate şi a început să deseneze cu spor. Ce oare? Din mânuţele pricepute (dibace) ale copilei, a luat formă (a prins contur) o păpuşă deosebită, cu părul lung şi cârlionţat. Alături avea o trusă pentru coafat şi hiane de schimb.

– Visele se îndeplinesc mami?

– Cu siguranţă, Andreea!

Micuţa a mers la grădiniţă şi a povestit colegilor ei despre dinţişor.

– Şi nu ţi-a fost frică? întrebă Doru.

– Dar sigur nu te-a durut? sosi o altă întrebare.

– A venit Zâna Măseluţă? zise o fetiţă cu părul bălai.

-Hei, nu trebuie să-ţi fie teamă să laşi un dinţişor să plece. Dacă se mişcă, înseamnă că el trebuie să pornească într-o călătorie. Nu, nu m-a durut, răspunse Andreea privindu-şi colegul. Zâna Măseluţă m-a vizitat în timp ce dormeam. I-am desenat ce-mi doresc: o păpuşă specială.

-Sunt curioasă dacă ţi se îndeplineşte dorinţa, spuse fetiţa blondă.

-Sincer…. şi eu, răspunse încet Andreea.

Acasă, pe măsuţa unde desenase dis de dimineaţă, trona o păpuşă superbă, asemănătoare cu cea mult dorită.

-Mulţumesc, mulţumesc, mulţumesc, Zână Măseluţă.

2 thoughts on “Povestea dinţişorului

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.