jurnal de mamă
Povestea familiei Hapciu de CG (partea a doua)
Povestea familiei Hapciu
de CG (partea a doua)
Toamna sosise cu drepturi depline: vânticel neprietenos, ploaie care pătrundea adânc prin haine, curioasă să afle tainele sufletului, raze de soare care mângâiau chipuri cu blândețe, știind că își vor lua rămas bun cât de curând. Umbrela devenise un accesoriu obligatoriu. O jachetă fără buzunare în care mâinele să își găsească culcuș când vântul sau picăturile rebele de ploaie le dădeau de furcă, nu avea ce căuta în garderoba de toamnă. Așadar, buzunarele adânci, încăpătoare – și pentru o colecție impresionantă de nuci, castane și ghinde – erau extrem de necesare, nicidecum un moft.
Călin a pornit spre școală, îmbrăcat corespunzător și cu doua pachete de batiste de hârtie. Privind un stol de cocori ce zburau spre Africa, o rază caldă și pusă pe glume i-a mângâiat nasul.
– Hapciu, hapciu, hapciu!, a strănutat băiatul, punând mâna la nas și la gură.
– Sănătate și noroc, băiete!, rosti un bunic care își plimba nepoțelul.
– Mulțumesc mult, domnule!
Între timp, Călin scosese un pachet de batiste, a luat o batistă și a suflat nasul. Familia Hapciu a fost deranjată.
– Off! Ce bine dormeam!, rosti domnul Hapciu.
– Dragule, ar trebui să te obișnuiești! A sosit toamna. Vremea este capricioasă și vom fi des deranjați, a venit cu un răspuns clar doamna Hapciu.
Vântul ursuz, care își luase înfățișarea unui dragon, cu solzi mari și groși, cu șapte capete cu guri uriașe din care ieșeau limbi de flăcări, l-a ridicat pe Călin foarte sus. Acesta era aproape de nori, speriat, mișcându-și cu putere picioarele.
-Dă-mi drumul! Lasă-mă jos! Cu ce drept mă răpești?, striga vehement băiatul.
– Vreau batistele! Vreau să adun toate batistele din lume!, urlă dragonul.
Călin și-a astupat urechile cu dosul palmelor.
– Poftim! Dar să știi că nu sunt nici gustoase, nici nu țin de foame.
Dragonul a înghițit dintr-o suflare batistele, apoi, cunoscând mirosul, a mâncat toate șevețelele și batistele din țară. Ba mai mult decât atât! A halit toate fabricile care realizau aceste produse.
Călin era trist și dezamăgit. Se simțea vinovat de acest incident.
Din cauza frigului, oamenii au început să strănutr foarte des.
Într-o seară, pe la sfârșitul lui septembrie, familia Hapciu a fost inundată. Dat fiind că nu mai existau batiste care să absoarbă apa și mucusul, au fost duși de val în exteriorul nasului.
– Vai! Ce nenorocire!, strigă mama Hapciu.
– Ce ne facem acum?, rosti tatăl Hapciu.
– Nu vom putea trăi fără condițiile din Nas!, adăuga fiica Hapciu.
-Suntem ruinați! Vom dispărea din această lume!, exclamă speriat fiul Hapciu.
Toat lumea strănuta. Fiecare Nas își avea propria familie Hapciu, care a fost inundată de valul imens de apă și mucus produs de temperaturile scăzute. Ploile interminabile veneau ca niște plase pentru pescuit. De abia se întrezărea forma copacilor și a caselor prin ochiurile de ploaie.
Călin își frământa mâinile și încerca să găsească o soluție rapidă pentru salvarea oamenilor.
– Îngerii solari te pot ajuta!, se auzi o voce misterioasă.
– Poftim?
– Aici. Uite-mă aici! Sunt Magicianul din povești, răsună glasul dintre copertele unei cărți groase și vechi din biblioteca lui Călin.
– Cum să îi găsesc? Unde trebuie să merg? Fac orice, numai să salvez oamenii, să refac orașul.
– Va fi nevoie să înveți această incantație și să o repeți de trei ori pe zi: dimineața înainte de răsăritul soarelui, la prânz după ce te asiguri că dragonul a adormit și sforăie puternic și seara până la apariția primei stele.
-Așa voi face!
– Perfect! Iată incantația:
Armata Îngerilor Solari sosește,
Până cocoșul se trezește
Și steaua strălucește.
Cât ai zice pește
Și dragonul clipește.
Armata Îngerilor Solari sosește
Până numeri la trei
Și faci un mujdei
Pentru purceluși rotofei.
