Zăpada scârţâia sub tălpile zimţate ale bocancilor. Drumul era plin de confetti. Beculeţele ce au împodobit copacii, magazinele, gardurile, se stingeau unul câte unul. Soarele ieşea din când în când la plimbare pentru a-şi dezmorţi razele vesele. Uneori era adormit şi morocănos. Alteori era atât de bucuros şi jucăuş cu feţele oamenilor veseli.
Bătrânul Ianuarie, a ieşit să îşi scuture plapuma. Era tare zgribulit.
– La mulţi ani, Ianuarie!
– La mulţi ani vrăbiuţă.
– De ce eşti atât de supărat?
– Fratele meu geamăn Gerar, nu face nimic. De-abia aştept să treacă zilele.
– Dar de abia au început să îţi alunece filele. Eşti proaspăt. Eşti primul în an dintre toate surorile tale. Unde îţi este doza de optimism? întrebară trişti norii, ce se adunaseră în preajma lui Ianuarie.
– Ajutor, ajutooor… se auzi un strigăt răguşit, când mai tare, când amorţit.
– Cine este?, ciriciripcirip….
– Gerar, fratele meu, şi Ianuarie se întoarse rapid pe călcâie şi pătrunse în colibă.
– Alungă aceste furnici de pe mine…. ia-le… striveşte-le…. mi-au stricat somnul.
– N-ai decât să le suporţi. Tu eşti vinovat, deoarece ai mâncat în pat. Ele au grijă de familiile lor, nu ca tine, puturos, de s-a făcut gaură sub tine.
– Ei lasă-mă! E suficient ceea ce faci tu. Nu vreau să te încurc.
– Bine. Vom face o listă, pe zile, şi fiecare are sarcini de îndeplinit. E mai bine aşa? îngăimă Ianuarie.
– Off… dar morocănos mai eşti! şi se întoarse pe partea cealaltă şi adormi la loc.
Norii s-au supărat auzind sforăiturile lui Gerar.
– Îi venim noi de hac. Este musai să-l scoatem din starea d elene ce l-a cuprins.
Nici nu au terminat de gândit, şi fulgi mari de nea, ca bucăţile de vată de zahăr au început să danseze din cerul albicios, precum spuma laptelui.
– Frate dragă, a sosit gerul Bobotezei, grăi Ianuarie.
– Ei, şi? Care e problema?
– Este rândul tău să sufli vânt rece… natura te cheamă. Pământul are nevoie de tine.
Cu plapuma în spinare, cu un ochi închis, târându-şi picioarele, Gerar suflă din uşa colibei. Apoi, se întoarse la locul său călduros, prinzând în mers un covrig primit la colindat de la Decembrie.
– Îţi vei lua răsplata pentru lenea asta, şopti printre dinţi Ianuarie.
Plănuise cu vrăbiile să facă hărmălaie la semnul său. Întredeschise uşa, făcu uşor cu ochiul şi vrabia şefă a dat tonul.
Agitaţie, ciripituri, aripi lovite de ferestre. Speriat, Gerar a sărit din pat, îndreptându-se direct spre uşă. Cum era îngheţat numai în porţiunea din faţa colibei, a alunecat.
– Văleu, văleu, văleleu….
– Ce ai păţit frate drag?
– Mi-am rupt piciorul. Vaai. Ce durere!
– Dragul meu frate, de acum înainte să scapi de lene şi să îţi îndeplineşti aşa cum se cuvine sarcinile. Fiecare om are rostul său pe pământ. Nu le pot face eu pe toate, iar tu să le primeşti de-a gata.
*
De atunci, Ianuarie şi Gerar au liste cu ce trebuie să facă fiecare. A doua lună de iarnă, puţin mai tristă decât surata Decembrie, ne îndeamnă la lectură, cumpătare, plimbări în aer rece şi curat suflat de Mândra Iarnă, mătuşa lunilor Decembrie, Ianuarie – Gerar şi Februarie.
Un an spornic, cu veselie şi multă bucurie alături de cei dragi!
Uncategorized
Povestea fraţilor Ianuarie şi Gerar – de CG
Povestea fraţilor Ianuarie şi Gerar
de Claudia Groza