Povestea lui Inimioară

Joaca şi jocul îl fascinau. Un băieţel grăsun, cu privire ageră, răspuns pentru orice l-ai fi întrebat – de parcă s-ar fi pregătit temeinic pentru vreun concurs la grădiniţă -, cu un sac doldora de întrebări, avea însă o teamă. Toţi avem temeri, puteţi spune. Aşa este. Important este să le învingem. Băieţelul nostru, Rareş pe numele său, de numai 5 ani voioşi şi minunaţi ca el, avea frică de întuneric.
– Mami, dar vreau să dorm cu tine! Mi-ai promis! – Ştii că mă superi când faci asta. Eşti un băiat mare şi am încredere că vei înţelege că după zi urmează noapte. Soarele locuieşte pe cer în timpul zilei, iar noaptea, face schimb cu Luna. Pentru ca animalele şi oamenii să se poată odihni mai bine, căci nu toţi îşi permit să îşi cumpere draperii şi jaluzele, Luna are o lumină mai slabă. – Bine, am să încerc să mă lupt cu teama şi să o înving. Am aflat eu că, dacă gândeşti precum un magician, vei reuşi în tot ce îţi propui, oricât ţi se pare de greu la început. Într-un final, vei descoperi că era de fapt un fleac, o banalitate. – Păi vezi, puiul meu scump?, şi mama îşi îmbrăţişă băiatul, învelindu-l cu păturica cea pufoasă şi norocoasă. Uite, acest pui de elefant, îţi va ţine companie pe timpul nopţii, va alunga teama şi te va însoţi în călătoria ta prin vis. – Am să îl numesc INIMIOARĂ, pentru că este de la tine mami, iar tu eşti mereu în inima mea. – O, dragul meu, ce nume frumos i-ai ales. Aşa să fie! Inimioară să-i rămână numele, şi te va iubi şi te va ocroti. Îngerii să te sărute pufos şi apăsat, puiule! – Noapte bună, mami! – Noapte bună, copil angelic, spuse mama sărutându-l apăsat pe frunte. * Luna privea pe fereastră să observe cine doarme, pentru a distribui visele. Stelele acompaniate de sunetul vântului dansau, purtând în desagă vise pentru fiecare, vise colorate, fericite, triste, în funcţie de cum s-a purtat fiecare în ziua respectivă. – Ce frumos şi liniştit doarme băieţelul acela! exclamă Luna. – Da, însă e speriat, doarme cu o jucărie de pluş, răspunse steaua ce-i purta visul. – Vom face o magie. Îi vom da viaţă elefănţelului, şi-l va ajuta să se se vindece de teamă. – Ura! Ce idee minunată, Stăpână! – Da, tu vei aluneca pe o rază luminoasă de-a mea, şi vei atinge jucăria care va prinde viaţă. Zis şi făcut. Jucăria a căpătat viaţă şi grai, primind instrucţiuni pentru a-l ajuta pe Rareş să scape de teamă. În curând, răutăţile, copiii invidioşi pe jucăriile lui au apărut să-i sperie visul. Somnul micuţului a devenit agitat, lacrimile şi-au făcut prezenţa, iar Inimioară, jucăria de pluş, a fost nevoit să intervină. Cum? Simplu!: cu o vorbă bună, calm şi mângâieri. – Puiule drag, nu te speria. Este un vis urât, care va fugi imediat. Aceşti copii răi vor să te supere, să fii asemeni lor. Dar, în această noapte, am să-i lovesc uşor cu trompa, explicându-le că nu este frumos să se comporte astfel. Nu dau dovadă de prietenie şi nici că ar avea un suflet bun. Dacă ţi-ar vorbi frumos, le-ai da voie să se joace cu jucăriile tale. Copii răi care îi perturbau visele lui Rareş au fost mustraţi de elefantul Inimioară. -Da, credem că ai dreptate, spuse într-un final căpetenia grupului de copii răi. Mâine ne vom cere iertare, şi-l vom ruga să ne jucăm împreună. -Aţi luat o decizie înţeleaptă, dragi copii. Veţi vedea că totul vă fi mult mai interesant şi atractiv. Steaua purtătoare a acestui vis urât, privi zâmbind mulţumită spre Lună, care o felicită pentru reuşita din acea seară. Toată lumea dormea liniştită şi împăcată. Rareş scăpase de teamă, Inimioară îl păzea îmbrăţişându-l cu multă dragoste şi căldură, Luna se pregătea să meargă la culcare, iar stelele se stingeau una câte una. În final, toate visele sunt frumoase, căci cele urâte sunt temeri ale noastre, pe care le vom învinge ântr-un fel sau altul. În somn, stelele, Luna, îngerii ne veghează. Somn lin şi pufos, dragi copii! Noapte bună, cu stele căzătoare şi Luna protectoare!