Povestea lui Te rog şi Mulţumesc

🙂

Fusese o zi caniculară. Iarba aproape se uscase de la soarele jucăuş. Norii se adunaseră la un moment dat pe cerul azuriu. Îngerii se rugau pentru un strop de ploaie, dar Dumnezeu a împrăştiat norii cu ajutorul vântului vesel.

Treptat-treptat, amintirea aurie a soarelui apus se stinge în inimile norilor reci şi supăraţi. Tăcute, asemenea unor copii îndureraţi, păsările s-au oprit din cântat şi numai ţipătul plângător al potârnichiei mai destrăma solemna tăcere din preajma lacului, în care se cufundau ultimele pâlpâiri ale zilei.

Dinspre păienjenişul de arbori care tiveşte marginile parcului, umbre sure se strecoară fără zgomot ca să izgonească lumina, cu paşi nevăzuţi, pe deasupra ierbii de pe maluri si prin stuful ce suspină. Noaptea, pe tronul ei sumbru, îşi întinde aripile negre peste lumea care se întunecă şi din palatul ei, luminat de stelele palide, domneşte în tăcere.

Luna, care îndrăgeşte oraşul, se apleacă pentru a săruta copacii precum o soră, înlănţuindu-i cu braţele ei argintii. Arborii cântă (foşnesc) o melodie pe care au fredonat-o vreme de atâţia ani.

Cu toţii ştim că în lume există personaje cu numele: Tristeţe, Bucurie, Smerenie, Mândrie, Răbdare, Răutate, Fericire, Împlinire, Zâmbet, Te rog, Mulţumesc.

Ne aflăm într-un oraş cu oameni frumoşi, eleganţi, dar trişti şi permanent nemultumiţi. Dialogurile dintre ei sunt de genul:

– Dă-mi o pâine.

– Serveşte-te singur.

– E verde. Lasă-mă să traversez.

– Cedează-mi locul.

Văzând că nimeni nu le acordă interes, de parcă ar fi invizibili, cei doi prieteni foarte buni, Te rog şi Mulţumesc au decis să evadaze din oraşul în care haosul şi răutăţile şi lipsa bunului- simţ au dat buzna.

Mergând îngânduraţi şi trişti că oamenii au uitat de existenţa unor prieteni magici, care pot salva o situaţie la un moment dat, au ajuns într-un sat împrejmuit de munţi. Liniştea din acele locuri de basm i-a uimit. Râul curgea molcom printre stâncile îmbrăcate în codrii de argint.

– Bine aţi venit, dragii moşului. Ce vânt vă poartă prin aceste locuri?

– De bunăvoie am ales să pornim spre meleaguri cu linişte, armonie şi oameni care să îşi amintească de importanţa noastră.

Bătrânul pădurar este cel care i-a întâmpinat cu bucurie şi cu braţele deschise.

– Te rog, gustă acest lapte de capră şi dă-ţi cu părerea.

– E nemaipomenit de gustos, om bun.

– Mă bucur că îţi place, dragule. Mulţumesc, îţi sunt recunoscător că m-ai ajutat să tai arborele ce căzuse în urma furtunii de ieri.

Privindu-se unul pe altul, cei doi prieteni au întrebat simultan:

– Cum ne-aţi recunoscut?

– Ei, dragii moşului. Păi Te rog, înalt, cu părul de culoarea tăciunelui, cu pielea albă ca spuma laptelui, sprâncene frumos arcuite pe bolta frunţii late, care protejează doi ochi de un albastru-cenuşiu, intens, te îmbie să îi vorbeşti, să-i ceri ajutorul. Este luminos şi blând, ca o minune. Iar Mulţumesc, gingaş, cu un zâmbet atât de cald şi molipsitor, încât este imposibil ca cineva să-l privească şi să nu se binedispună.

*
Luna era legănată de sforile trase de doi paji care stăteau liniştiti în copaci, de o parte şi de alta a râului învolburat.

*

În tot acest timp, la oraş s-a format un grup de bătrâni care au pornit în căutarea personajelor magice Te rog şi Mulţumesc.

– Era aşa de bine când locuiau în oraş!, spuse trist un domn slab, adus puţin de spate.

– Erau minunaţi, veseli şi săreau grabnic în ajutorul oricui le pronunţa numele, adaugă o bătrână, cu voce melodioasă.

– Cine o fi de vină că cei doi prieteni de nedespărţit nu au fost prezentaţi şi tinerilor din zilele noastre? completă o doamnă durdulie.

– Dar câţi dintre cei care cunosc puterea miraculoasă a celor doi, le mai ştiu numele, ca să nu spun chipurile?

Obosiţi, dezamăgiţi, dar hotărâţi să nu se întoarcă fără cele două personaje în oraşul lor, grupul înainta spre satul aflat în apropiere.

– Nu cred că s-au stabilit prea departe! afirmă doamna durdulie.

Din spirit de solidaritate, admiraţie şi respect pentru bunele intenţii, Bucuria, Zâmbetul şi Împlinirea, le-au calăuzit paşii spre casa pădurarului, unde dormeau liniştiţi şi fericiţi că au fost recunoscuţi, Te rog şi Mulţumesc.

Cioc! Cioc! Cioc!, se aude discret. Bătrânul deschide uşa din lemn masiv de stejar. Zâmbeşte bucuros la vederea grupului de bătrâni.

– Poftiţi, bine aţi venit!

– Mulţumim, însă am dori să ştim dacă am nimerit în locul potrivit, zise un domn.

– Căutăm doi prieteni de nedespărţit, fără de care oraşul nostru trăieşte în haos. Se numesc: Te rog şi Mulţumesc.

Pădurarul închise ochii fericit.

– Da, i-aţi găsit. Se odihnesc.

Te rog şi Mulţumesc, au acceptat să revină în oraş, recunoscând în bătrânii care au venit să-i caute, copiii care au fost prietenii lor din fragedă pruncie, de când au învăţat să vorbească.

*

„Caută în sufletul tău. Dăruieşte bunătatea care se ascunde acolo. Nici nu îţi imaginezi ce comoară adăposteşti. Nu există act mai nobil decât să spui Mulţumesc. Oricui: părinţi, soră, frate, prieteni, colegi, bunici, oameni simpli care îţi arată drumul corect. Aminteşte-ţi să realizezi binele din viaţa ta. Aminteşte-ţi de puterea magică a prietenului Te rog.”

*****************************************************************

Este o poveste comandată de www.povestibijuteresti.com.