PRIETENIA ŞI ASTMUL

PRIETENIA
ŞI ASTMUL


de
Claudia Groza


Dimineaţă de mai. Soarele s-a ridicat semeţ pe cerul albastru sidefiu. Norii alunecau uşor pe cerul de un albastru deschis, ca şi
cum cineva ar fi aruncat o găleată cu apă şi s-ar fi decolorat. Păsările se
întreceau în cântece care mai de care mai interesante şi mai melodioase.


Autocarul  a frânat, a
scârţâit şi s-a oprit.


– Gata
dragilor! Aţi ajuns la destinaţie!, rosti şoferul.


– Copii, aveţi
grijă să nu vă uitaţi nimic în autocar!, adăugă doamna învăţătoare.


Copiii coborau fericiţi, unul câte unul. Veniseră la mare pentru
minivacanţa de 1 mai.


– Mergem să
vedem marea?, întrebă Cezar.


– Mâine
dimineaţă! În această seară ne instalăm şi ne jucăm, răspunse învăţătoarea.


        Micuţii
au fost repartizaţi în camere. Au verificat spaţiile, au aerisit, apoi au
aranjat hainele în dulapuri. Au coborât să servească cina.


        După
zgomotul tacâmurilor care răsunau în farfurii, au început râsetele şi
poveştile.


– Declarăm
deschisă seara jocurilor!


        Câtă veselie şi agitaţie era în sala de
festivităţi a hotelului! Tot felul de jocuri se desfăşurau în aplauze şi
exclamaţii zgomotoase! Karaoke şi tot felul de concursuri bazate pe talent.


– În zece
minute se dă stingerea! Somn uşor! Mâine trezirea este la ora 7.  Să vă odihniţi!, rosti învăţătoarea.


        Scările păreau ghirlande vii cu gloata
de copii urcând spre camere. Fiecare s-a pregătit de somn. Erau nerăbdători să
regăsească marea în zori. Iar pentru asta aveau nevoie de odihnă pentru a avea
energie să înfrunte valurile.


*


Stelele apăreau una câte una. Nu se grăbeau. Se jucau de-a v-aţi
ascunselea. Luna rotundă, strălucitoare a sosit şi ea. La braţul ei se afla
domnul Vânt de Seară.


În camere s-a făcut linişte. Întunericul pusese stăpânire peste
hotel. O lumină slabă pâlpâia la una dintre ferestre.


Ina tuşea. Din ce în ce mai puternic. S-a ridicat şi a deschis
larg geamul.


– Hei! Ce ai
păţit? Te pot ajuta?, întrebă Maria, colega de cameră a Inei.


– Nu, nu ai
cum!


        Maria nu a stat pe gânduri. A ieşit pe
hol, încercând să găsească ajutor.


– Maria! Nu
striga! O ajut eu pe Ina.


        Era Cezar. Băiatul care dorea să vadă
cât mai rapid marea.


– Ina, unde
îţi este aparatul de respirat? Hai să ieşim la aer!, spuse Cezar, apucând-o pe
Ina de braţ.


– Este grav?
Merg cu voi?


– O criză de
astm. Are nevoie de aer! Nu te speria. Este pe mâini bune. Şi eu sufăr de astm.


        Când a respirat aerul răcoros, Ina şi-a
revenit.


– Îţi
mulţumesc mult, Cezar! Nu am reuşit să îmi găsesc aparatul. Mai mereu păţec
aşa.


– Crizele
astea apar când nu te aştepţi, când te simţi în al nouălea cer, apar şi ele şi
îţi strigă: “Surpriiiză!”


Ina a început să râdă.


– Ce nostim
eşti!


– Le cunosc atât
de bine!


– Pe cine?,
rosti Ina.


– Cum pe cine?
Pe crizele acestea fandosite de astm!


– Cum aşa?


– Am astm din
copilărie. Nu am stat prea bine cu imunitatea. Eu reacţionez de obicei la
polen!, spuse Cezar.


– Eu la fulgii
din pernă, acarieni, fum de ţigară. Am uitat să dau perna deoparte sau să o
verific, grăi Ina. Iartă-mă că ţi-am perturbat somnul. Mâine vei dormi pe
plajă. Mă simt vinovată!


– Să nu mai
afirmi asta nici în glumă! Eram pe balcon. Am auzit că tuşeai. Am recunoscut
tusea astmatică şi nu ştiam cum să ajung mai repede la tine. Îţi propun ca în
vacanţa de vară să vii la mine la Turda şi vom merge împreună la salină. Îţi va
fi de folos!


– Chiar am să
vin! M-am liniştit când am aflat că peste 300 de miloane de oameni din întreaga
lume au astm.


– Ina, noi
chiar suntem norocoşi. În alte regiuni ale lumii medicaţia este foarte
costisitoare sau bolnavii nu au acces la informaţii.


– Ai dreptate!
Am fost speriată când am aflat că nu mă voi vindeca niciodată.


– Hei! Este
important să fii atentă, să ai mare grijă la schimbările de mediu, să eviţi
poluarea, fumul de ţigară. Nu e greu!


– Cezar eşti
atât de optimism! Îţi mulţumesc. Am şi eu un dar pentru tine!, murmură Ina.


        Cezar
s-a emoţionat. Întunericul îi era aliat. Îi ascundea cu succss roşeaţa din
obraji.


        Urcând în camera, Ina a căutat în rucsac
şi a scos din folie o invitaţie.


– Poftim
Cezar! M-aş bucura să ne vedem acolo!


– Negreşit!
Orice ar fi… oriunde ar fi… ne vedem!


        Cei doi au râs pe înfundate. Astmul i-a
unit. Unde-s doi puterea creşte şi duşmanul nu răzbeşte.


        Aerosolii din zorii zilei i-au ajutat
Inei să respire mult mai bine. Plămânii ei erau bucuroşi!



Ina şi Cezar vor participa la un eveniment dedicat ZILEI MONDIALE
A ASTMULUI, sărbătorite pe 5 mai, la
clinica POLISANO.


Vă invităm şi pe voi, cei care suferiţ de astm!



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.