Printre noi…

Totul este ciclic. După ploaie, apare soarele. După noapte, zi. După vacanță, școală.

Am revenit la școală. Cu veselie și poftă nebună de educație, de frumos, de copii, de viitor, de speranță și încredere.

Îi privesc! Sunt ai mei. Noi! Boboci de clasa a noua. Atâtea visuri, culori, dorința de a-i vedea oameni buni, senini și care să răspândească lumina, bunătatea, cultura, voia bună.

Arunc o privire asupra curții școlii. Tineri! Frumoși. Unii se iubesc, alții nu au încredere în ei. Unii râd cu o poftă molipsitoare și au sămânța bunătății. Alții, aruncă vorbe cu energie grea, despre unii și alții. Ce bine ar fi să ne focalizăm pe culoarul vieții noastre! Chiar? Când ai scris, în calitate de părinte, emoții, gânduri pentru copilul tău? Oare nu l-ar motiva să trăiască intens fiecare clipă din zi, din noapte? Când l-ai ascultat sincer, fără a-l critica, fără a-l judeca? Când ai discutat cu un profesor care are în grijă sute de copii, cu emoții, personalități diferite, trăiri diferite? Când l-ai întebat dacă are timp pentru el, pentru pasiunile lui? Când l-ai întrebat despre copiii lui și câtă răbdare și energie mai are și pentru ei?

Vuiește presa despre incompetența profesorilor! Da! Nu există pădure fără uscături! Dar, oameni sunt și ei!

Lacrimi îmi jucau în ochi în minutele în care auzeam eleve de liceu jignind profesori. Cuvinte de ocară… atât de urâte pe buzele proaspete, vii, ale unei tinere al cărei viitor încă se clădește pe băncile școlii!

Nu cred că suntem mai răi decât alții!

Dacă ești atent, părinte drag, poți descoperi un strop de bucurie și de bunătate în fiecare profesor. Tinere, poți privi tristețea, oboseala, neputința de pe chipul omului care stă la catedră? Ce i-ai spune? Cum l-ai încuraja?

Profesorii sunt oameni cu pasiuni, familii, calități și defecte! Sunt asemenea vouă, oameni dragi!