Radu studiază atent diploma. E mulţumit şi fericit că a luat premiul I. Părinţii îl îmbrăţişează.
-Bravo, Radu. Ştiam că vei reuşi. Suntem mândri de tine, spuse mama, tinându-l de umeri.
-Îţi vom lua bicicleta promisă şi te vom duce la bunici, să te recreezi, adaugă tatăl.
-Mulţumesc. Chiar voiam să vă rog să mă duceţi la bunici. Îmi doresc să îi ajut în grădină şi să citesc la umbra nucului. Promit că îmi voi face şi temele de vacanţă.
-S-a făcut, spuse tatăl, încântat de seriozitatea fiului său.
Peste puţin timp, curtea şcolii a rămas goală. Atmosfera e tristă. Timp de trei luni, nu se vor mai auzi glsuri de copii, ţipete şi râsete zglobii. Un căţeluş drăguţ, însoţeşte copiii. Poate îl ia şi pe el cineva acasă, pe perioada vacanţei. Când observă că nimeni nu-l ia în seamă, se opreşte, se uită după copii. „Aici măcar am culcuşul meu. Trebuie să mă opresc. Îi aştept până la toamnă.”
-La revedere, Black! îi spune Radu. Ne vedem în septembrie. Să fii cuminte. Îţi aduc ceva bun.
-Ham ham ham, răspunse căţeluşul, fericit că cineva l-a remarcat.
*
Valize, sacoşe, genţi tronează în holul apartamentului. Părinţii lui radu îl pregatesc pentru lunga vacanţă la bunici.
-Sa fii cuminte, să te speli pe mâini după ce pui mâna pe animale, să nu-i superi pe bunici. Te vom suna de doua ori pe săptămână.
-Este băiat mare, nu-l mai dădăcii atât, spuse taăl, făcându-i discret cu ochiul lui Radu.
-Sigur mama, ai încredere în mine. Mă voi purta ca un băiat mare. Vei fii mandră de mine, zise zâmbind Radu, după care o sărută pe obraz.
-Gata, haideţi la drum.
Micuţul Matiz, roşu ca focul, porni la drum. Cale lungă până la Câmpulung Muscel. Muzica reggae acoperă sunetul motorului. Toţi trei visează la vacanţă… purtaţi pe valul amintirilor.
-Îţi aminteşti când te-a înţepat albina de nas şi ţi se umflase ca un borcan de iaurt, întrebă zâmbind Petru, tatăl lui Radu.
-Daa, răspunse Radu. Anul trecut. Aşa îmi trebuie dacă nu mi-am şters nasul de miere. Ha ha ha… se aud râsetele părinţilor.
Pomii de pe marginea drumui îi salută cu respect. Radu priveşte fascinat natura. Observă animalele care pasc şi le numără. Le notează atent într-un caiet.
-Ce faci acolo? întrebă mama, curioasă.
-Ţin o evidenţă. Vreau să văd dacă la întoarcere vor fi mai multe sau mai puţine animale care pasc, preciză Radu.
-Ai stofă de cercetător, dragul meu, conchise, plăcut surprinsă, mama.
-Mi-ar plăcea să devin medic veterinar, afirmă Radu. Aş vrea să mă mut la ţară la bunici, să-i ajut.
-Nu e o idee rea. Dar mai este până atunci. Trebuie să înveţi mult, adaugă tatăl.
-Ştiu că nu este uşor. Dar o să învăţ. Ştiu foarte bine ce vreau să fac. Îmi plac animalele. Sunt aşa neputincioase, căci nu pot spune ce le doare. Vreau să le ajut. Vreau să învăţ să le citesc suferinţa, spuse Radu, privind la o oaia ce păştea liniştită, pe partea stângă a drumului.
-Ne bucurăm că ştii care este drumul tău în viaţă. Te vom susţine, spuse cu mândrie Petru.
Doina, mama lui Radu, privi cu drag la fiul său, apoi spre soţul ei, şi zâmbi mulţumită.
Muzică, gânduri, privelişti superbe… nici nu au simţit când au ajuns la destinaţie.
*
Bunicii îi aşteptau în ogradă.
-Bine aţi venit, dragii nostri! spuseră cu lacrimi în ochi de dor şi de emoţie. Doar le veniseră copiii de la Bucureşti.
-Sărut mâna, bunico, spuse Radu şi se repezi în braţele ei.
-Dragul meu, ţi-am făcut gogoşi. Hai să mănânci, sunt calde, spuse emoţionată bunica.
-Imediat, dar mă duc să-i salut pe mielul Bobu si pe vitelul Voicu, dar şi gâştele şi găinile. Nici nu termină de spus şi o luă la fugă spre coteţele animalelor.
-Ne-a spus pe drum că vrea să devină medic veterinar şi să mute aici, cu voi, spuse Petru.
-Să-i ajute Dumnezeu. E un copil bun, răspunse emoţionată bunica.
Mielul Bobu se bucură tare mult când îl zări pe Radu. Ştia că va fi răsfăţat de acum încolo şi va fi lăasat liber, să-i ţină companie acestui băiat vesel şi grijuliu. A început să sară de bucurie. Nu-şi mai găsea locul.
-Salutare, am venit! Strigă voios, Radu.
Animalele răspund: Beeehhh! Muuu!
Radu începu să râdă.
-M-aţi înţeles. Ce bineee! Încep să vorbesc pe limba voastră. Ha ha ha. Uraaa.
-Radu, la masă! se aude vocea mamei.
-Ne vedem maine. Vom alerga şi vom citi poveşti cu zmei la umbra nucului. Iar voi mă veţi salva, şi vă veţi lupta cu personajele rele. Am fugit. Noapte bună!
Toată lumea a mâncat în tihnă. Au povestit despre serbarea lui Radu şi despre premiul I.
Radu va rămâne la bunici toată vara. Este fericit. Părinţii sunt mulţumiţi că îl ştiu în siguranţă.
Seara coboară liniştită. Ţânţarii dau ocol. Caută hrană. Greierii încep spectacolul. Broaştele li se alătură. Stelele strălucesc. Luna este plină şi încarcată cu vise frumoase.
*
Cocoşul dă trezirea. Animalele îşi cer hrana cu destul de mult zgomot. Soarele trimite razele în camera lui Radu, să-i mângâie nările. Acesta strâmbă din nas, zâmbi şi începe să se întindă.
-Bună dimineaţa, soare!
Radu îşi aranjează patul, apoi iese în curte.
-Sărut mâna, bunico. Unde este bunicul?
-Cu vitele la râu, dar vine repede. Hai să te speli şi să mănânci ceva.
-După ce mănânc, vreau să mă joc cu mielul Bobu în poieniţa de la nuc. Mă laşi?
-Bineînţeles, Radu. Dar să ai grijă. Animalele sunt animale. Nu ştiu de glumă sau de joacă. Să stai departe de ele.
– Da, bunico, nu-ţi face griji, spuse Radu, sărind de gâtul bunicii şi sărutând-o. Mi-a fost dor de tine, să ştii. Simţeam că nu mai vine vacanţa asta o dată.
-Dragul bunicii. Hai că se răceşte laptele, spuse bunica aproape plângând de bucurie.
-Ce gust minunat au bucatele făcute de tine, bunico. Eşti minunată. Sărut mâna pentru masă! şi Radu o şi zbughi spre hambarul mielului Bobu.
*
Hambarul este foarte curat. Bunicul are grijă şi-l văruieşte în fiecare primăvară. Într-un colţ se află fânul. În fiecare dimineaţă se pune un fân curat.
-Bună dimineaţa Bobu. Ce faci? Cum ai dormit? Eşti pregătit pentru poveşti? atacă Radu cu o suită de întrebări.
-Behh beehh, răspunse vesel mielul Bobu, care se agita îninte şi înapoi ca un bezmetic.
-Mă duc să aduc carte de poveşti, apoi te eliberez. Nici nu termină bine de spus, că o şi luă la fugă spre casă.
Intră ca o furtună în casă, izbeşte uşa de perete, cotrobăie în geamantan şi ia o carte cu poveşti istorice. O luă sub braţ şi porni spre hambar.
-Gata am sosit. Ce? Credeai că întârzi mult? spuse Radu şi trase zăvorul de la uşa hambarului. Să nu te îndepărtezi de mine. Nu trebuie să fac prostioare cât stau pe aici.
Mielul Bobu este atât de fericit, se gudură pe lângă Radu. Animalele simt când cineva le iubeşte cu tot sufletul. O ia înainte spre nuc. Aşa fusese vorba doar: lectură la umbra nucului.
-Ha ha ha. Nu ai uitat! Da, vom citi sub nuc. Ai dreptate. Să fii cuminte, căci te voi întreba ce ai înţeles. Să vedem… unde am ajuns? Da… „Stefan cel Mare, Biruitor in lupta de la Vaslui”, pagina 41.
Radu, începe a citi atent. Pătrunde curând în poveste. Nu a observat când mielul Bobu se apropie de e şi a dat pagina cu limba. Ridică privirea, se uită atent la el şi spune:
-Câte căr
ţi ai citit până acum? şi se puse pe râs cu o poftă nebună. Mielul Bobu a intrat în joc. Îl gâdilă cu nasul şi îl trînteşte la pământ.
Radu găseşte o creangă şi o consideră spadă. Se îndreaptă spre mielul Bobu spunându-i:
-Până aici ţi-a fost, mişelule! Cum ai îndrăznit să-mi calci pământul străbun?
Mielul Bobu nu mai înţelege nimic. De ce îi vorbeşte pe un asemenea ton?
-Alege: pleci de bună voie sau îţi tai capul, continuă Radu, ţinând creanga aţintită spre miel.
Acesta nu mai stă pe gânduri şi porni la atac. Se opri cu coarniţele chiar în posteriorul băiatului. Acesta, speriat, s-a dezechilibrat. În cădere s-a lovit de trunchiul copacului şi a căzut inconştient la pământ.
*
Soarele porni lent spre apus. Nu-i prea place să se dea bătut. Vântul adie uşor, doar cât să mângâie faţa oamenilor.
Mielul Bobo s-a speriat. Nu ştie ce să facă. A început să behăie cât mai tare.
Într-un final, bunica, auzindu-l atât de agitat, se duse într-un suflet să vadă ce s-a întâmplat.
-Vai, vai… ce i-ai făcut băiatului. Ajutoor! Ajutooor!
Vecinii au venit să dea o mână de ajutor. L-au luat pe braţe pe băiat şi l-au dus în camera sa. Bunica trimise un copil după medicul din sat.
*
Radu deschide încet ochii. Încearcă să se mişte puţin dar simţi cum totul se înverte în jurul lui. Bunicii stăteau îngrijoraţi şi-l priveau.
-Radule, bunico, cum te simţi? Ce s-a întâmplat? Îţi aminteşti? Sper că nu ai vreo amnezie.
-Lasă-l că n-are nimic, spuse bunicul. E doar sperietura.
-N-am nimic. Nu vă faceţi griji. Îmi amintesc doar că m-am lovit zdravăn de nucul cel bătrân. Îmi cer scuze că v-am speriat.
-A venit şi medicul, te-a controlat. El ţi-a pus compresa şi bandajul. Nu ai decât un cucui şi o mare vânătaie, spuse bunica.
-Vă rog frumos să nu le spuneţi părinţilor. Vă rooog, vă implor. Îşi fac griji. Vor fi aici mâine la prima oră şi mă vor lua acasă, zise trist Radu.
-Bine, rămâne secretul nostru, dar să nu ne mai dai emoţii, spuse bunicul, îmbrăţişându-l pe nepot.
-Gata, odihneşte-te acum. Vise plăcute, dragul nostru, adaugă bunica.
*
Luptă cu turcii. I-a răpus ca pe spicele de grâu. Stefan cel Mare îi înmânează o medalie şi îl felicită: „Eşti un oştean pe cinste! Bravo, băiete! Părinţii tăi vor fi mandri de tine!” Calul nechează…
Radu se trezeşte. A visat. Frumos vis.
Zâmbeşte încântat. Este vacanţă! Este la bunici.
-Urraaa! Trebuie să ajung la mielul Bobu. Sa îl liniştesc, să vadă că nu am păţit nimic.
*
Minunate poveşti adevărate se pot trăi la bunici.
Cine îi are să le trăiască!
*
Mielul Bobu a ascultat multe poveşti şi a „citit” chiar şi romane poliţiste. L-a iubit pe Radu… şi a murit de bătrăneţe.