renul ratacit

decembrie, o luna importanta si foarte obositoare. elevii dau teze si sunt nevoiti sa isi indrepte notele proaste. parintii au de finalizat proiectele in care au fost implicati. bunicii se ocupa de listele dorintelor celor mici, dar si celor mari, precum si de cumparaturi. cu toate acestea, toti asteptam cu nerabdare fulgii de nea, veseli si jucausi, precum si miraculosul Craciun, cand visele in care credem se indeplinesc sau primim semne ca se vor indeplini dupa ce trecem de anumite etape de curaj, precum am citit noi in povestile cu zmei si voinici. este o perioada a bucuriei, a intoarcerii la copilarie, joaca si joc, a linistii si a faptelor bune. acum, fiecare ne oprim putin, ne uitam in urma si ne cerem iertare pentru rautatile facute sau graite, si incercam sa ne indreptam prin realizare de fapte bune: un dar, o vizita cuiva drag, o imbratisare unui copil orfan. (sunt sigura ca veti gasi si voi alte fapte bune pe care sa le savarsiti in aceasta perioada, si nu numai).

dar m-am intins la vorba si nu am obsevat ca din vazduh, norii pufosi, cenusi si tristi – ca nu mai au partenere de joaca razele de soare -, au inceput sa cearna stelute albe, reci, care danseaza, se alearga vesele si fericite ca intalnesc oameni imbracati cu lucruri pufoase si calde, astfel incat se topesc de placere (ca zaharul intr-un lichid fierbiente si aromat; ca sarea in bucate).

cu gandurile la Mos Craciun si dorintele mele arzatoare ma indrept spre posta. sunt desemnata curier spre laponia – tara lui Craciun – deoarece eu cred in existenta lui. am strans scrisorile de la parinti, sora mea, prieteni si o parte din elevii mei cuminti si acum, zaresc cutia de scrisori si le expediez.

– au, au…. alunec intr-un tunel intunecat si rece. turturii sunt ca niste nestemate, stralucitori si de marimi diferite. dupa o calatorie pe un tobogan de gheata, aterizez cu elan in fata unei cabane din lemn foarte frumoasa. este inalta, cu geamuri largi, dar nu se poate vedea inauntru. de jur imprejur sunt multi brazi, apoi, cat se poate vedea cu ochii se intinde o padure argintie.

se pare ca s-a intamplat ceva. este mare agitatie in fata cabanei. ba chiar il zaresc si pe Craciun care este suparat si ingandurat. spiridusii tin in maini o harta foarte mare.

ma ascund dupa trunchiul unui brad batran, si incerc sa aflu despre ce este vorba. imi ciulesc urechile, si aud:

-nu, suntem pierduti! suntem intr-o situatie cumplita! anul acesta ne vom face de ras. nu vom reusi sa onoram toate scrisorile. ce o fi fost in mintea lui?

– dar cine lipseste sefu’, intreba un spiridus?
– Cristopher, cine? stiam ca nu ma pot baza pe el. padurea este foarte vasta, sigur, mai mult decat sigur de fapt, precis, s-a ratacit. am inceput sa ma si balbai! asta este situatia. haideti acum la treaba, nu avem timp de zabava! concluizona Mos Craciun.

*
ah.. dragi mei, se pare ca anuntul meu de acum cateva zile era adevarat. un ren s-a ratacit. nu am primit ajutorul vostru, asa ca, nu am de ales si voi porni singura in cautarea lui. urati-mi noroc!

*
zapada inghetata si alba, curata, scartaia sub talpile zimtate ale bocancilor. crengile brazilor purtau mandre greutatea fulgilor numerosi. cand le indepartam din fata mea, se scuturau bucuroase si linistite ca au scapat de mantia grea. cativa turturi sclipesc in drumul meu. rup unul si il mananc, asa cum faceam in copilaria mea. acum, imi tine de sete. incerc sa nu fac zgomot, sa aud sunete care m-ar ajuta sa il gasesc pe Cristopher.

ma impiediec de o radacina groasa, ma dezechilibrez si cad. in curand in jurul meu apar pasari, care ma prind de haina si ma ridica. ciripesc agitat, zboara intr-o directie, se inotrc sa vada daca am inteles mesajul.

– da, va urmez, aratati-mi calea, zic cu voce calma, putin inghetata.

dupa vreo zece minute vad o pata rosie in neaua alba ca laptele, si aburi iesind din narile renului.
– offf… este grav ranit? intreb.
cine sa-mi raspunda? sunt inconjurata numai de animale. Cristopher era ranit la un picior. ce sa fac? nu am mult timp la dispozitie, plus ca renul a pierdut mult sange. sterg cu zapada rana, imi rup maieul, si leg strans piciorul. incerc sa il incurajez.
– e mai bine acum Cristopher? hai te rog sa gasesti puterea de a te ridica. spiridusii si Mos Craciun sunt ingijorati din cauza lipsei tale.

– stie cum il cheama, soptesc pasarile.

zambesc. clar sunt in tara lui mos Craciun, unde totul este posibil.

renul se ridica, incet incet.

– iti multumesc copila draga. te insotesc spre cabana lui Craciun sa iti primesti rasplata. m-am aventurat dupa un fluture viu colorat, si m-am ranit. poate voi scapa fara pedeapsa aspra de la stapanul meu.

– sunt sigura ca se va bucura cand te va vedea si va uite cu desavarsire de suparare. promit sa ii distrag atentia.

am inceput a rade amandoi, mergand cu grija printre ramurile lasate ale brazilor. pasarile ne incantau cu ciripitul lor, pentru a nu ne plictisi si a ne pieri orice urma de teama.

se zareste cabana. pe hornuri iese fum gros, cenusiu, care se inalta rapid spre cer. inchid ochii si ma incalzesc la gandul ca voi gasi caldura si ceva fierbinte de baut. am inghetat cu totul: nas, maini, picioare, parca si sangele circula mai greu.

Cristopher da semnaul sonor. ceilalti reni se aduna cat ati spune „supercalifragelistic expialidosen” – ha ha ha , credeati ca scriu peste? – si incep avalansa de intrebari. unde a fost? ce s-a intamplat? cine l-a salvat? ce a fost in mintea lui? cand au dat cu ochii de mine, interogatoriul s-a oprit.

spiridusii au iesit gramada in cerdac si au privit miracolul.

– da, asta da miracol in preajma Craciunului. zarindu-ma, au dat sa intre repede in cabana, dar s-au oprit drept in piciorul lui Mos Craciun.

– avem oaspeti, avem oaspeti. oameni aici, e periculos sefu’.

Mos Craciun a zambit, imi intinde mana grea, mare, dar atat de calduroasa, ca cea a unui bunic.

– bine ai venit fata mosului. multumesc pentru ajutor. pofteste sa te incalzesti si sa-ti primesti recompensa.
emotionata ca vorbesc cu Mos Craciun – chiar si la anii mei – raspund:
– am ajuns intamplator. stii, eu puneam niste scrisori pentru tine la posta, si nu stiu cum am ajuns aici.
– ho ho ho, draga mea. este magia din preajma sarbatorilor, iar pentru ca sufletul ti-a ramas tanar, si inca ma mai iubesti, si esti atat de buna, darnica si zambitoare – sa stii ca nu te-ai schimbat deloc de cand erai eleva – ai ajuns sa ma vizitezi. ti-am citit scrisoarea, sa stii.
– da? intreb curioasa.
– bineinteles. am procurat cartea pe care mi-ai cerut-o. off, draga mosului, nu te-ai schimbat. de ani buni, imi ceri numai carti. anul acesta insa, vei avea parte si de o surpriza.
– iti multumesc Mos Craciun! il imbratisez, il sarut cu emotie si drag pe ambii obraji, si patrund in casa batranului Craciun, unde-i cald si bine.
vasc, miros de cetina, multe cadouri, saci pregatiti…

adorm… si ma trezesc acasa, in patul meu, incaltata si cu maieul rupt.

*

in viata suntem vegheati de ingeri, care conlucreaza cu spiridusii si ne implinesc dorinte la sfarsit de an, in functie de cat de cuminti, buni, darnici am fost de-a lungul anului.

nicio fapta buna nu ramane nerasplatita. dar, sa stiti ca
, si faptele rele se intorc asupra noastra.

facem un pact in aceasta seara? sa facem un concurs de fapte bune anul viitor. cei mai buni sa castige premiile cele mai frumoase.