O zi de vară cu miros puternic de vacanță se contura cu un răsărit portocaliu la orizont. Vântul împrăștia căldura, ca și cum un evantai mare se ridica și cobora în toate colțurile orașului. Păsările își scuturau penele, iar glasurile lor pline de bucurie și energie trezeau natura.
Liza și-a ridicat pleoapele grele. A privit raza de lumină, care se furișa prin faldurile draperiei. Și-a tras cearșaful peste cap și s-a întors pe partea cealaltă. Pe măsură ce soarele se înălța, raza de lumină se împletea în părul fetiței somnoroase.
– Ahh! Bine, mă trezesc! E vacanță și vreau să dorm mai mult, murmură copila cu bucle castanii și piele bronzată.
– Neața, fetiță adorabilă și veselă! Ce îți dorești să mănânci la micul dejun? întrebă mama.
– Vreau ceva… altfel…
– Știu! Îți pregătesc o porție de lapte cu semințe.
– Poftim? Semințe? Dar nu sunt pasăre!
– Nu ai idee cât de bune și hrănitoare sunt!
– Am studiat la școală despre sămânță. Are una sau două părți numite cotiledoane. Acolo este cămara seminței. Acolo își strânge sămânța substanțe de rezervă pentru momente de criză! spuse Liza sigură pe ea.
– Da! Astăzi ți-am pregătit semințe de chia cu lapte! Haide! De abia aștept să îmi spui cum ți se par. Le-am descoperit acum câteva zile la serviciu.
– Chi… cum?
– Semințele de chia! Sunt semințele unei plante înrudite cu menta. În limba mayasa, termenul „chia” se traduce prin „putere”, iar semințele plantei au fost incluse în alimentația aztecilor si mayașilor încă din vremuri străvechi. Pe cât de veche este însă utilizarea semințelor de chia în America Centrală și de Sud, pe atât de nouă este includerea lor în bucătăria modernă. Semințele de chia pot fi albe sau negre, în cazul în care sunt maronii nu sunt încă ajunse la maturitate, sunt crude.
– Nu refuz o porție! Încerc!
– Îmi amintesc cu emoție toate bunătățile cu semințe de floarea-soarelui gătite de bunica. Apoi, micul dejun cu semințe de cânepă în cele nouă luni de sarcină.
– Dar la ce ne ajută, mama, semințele de chia?
– Păi, îmbunătățesc digestia, ajută la controlul greutății, deoarece sunt sățioase și alungă poftele, întîresc sistemul osos, ajută la concentrare și îmbunătățesc memoria. Sunt potrivite pentru persoanele intolerante sau alergice la gluten, deoarece nu conțin această substanță.
Liza a gustat cu interes. A mestecat cu atenție. Papilele gustative au exclamat fericite: „Ne place foarte mult! Îți mulțumim!”
– Este delicios, mama! Îmi place foarte mult!
– Mama! În cinstea acestui dejun gustos, sănătos și hrănitor, vreau să plantez semințe. Indiferent de la ce plantă provin!
– Desigur, dar trebuie să știi că o sămânță are nevoie de o anumită temperatură, sol și cantitate de apă pentru a încolți. Plus că, nu se pot cultiva așa, oricum, oricând.
– Atunci, mă duc să citesc despre ce plante se pot cultiva vara.
– Succes!
Cât timp mama a strâns masa și a băut ceaiul de portocale și scorțișoară, Liza a găsit răspunsuri la întrebare.
– Mama, mama! Am aflat! Pot planta spanac, mărar și măcriș. Te rooog, îmi cumperi semințe?
– Propun să mergem împreună să cumpărăm tot ce este necesar!
– Minunat! Îți mulțumesc mama!
Liza a plantat semințe de mărar și de spanac. În scurt timp, vlăstare fericite, verzi și radioase au scos capatele din pământul umed, cu miros de victorie.