Simfonia animalieră de Veronica D. Niculescu

O carte cât o palmă… „pentru a pătrunde în toate galeriile unui mușuroi” publicată la Casa de pariuri literare ( apoi la Polirom). Titlurile povestirilor sunt în italiană, amplificând muzicalitatea: Allegro spiritoso, Andantino grazioso, Allegro affettuoso, Presto. 

Cele patru povestiri scurte, în fiecare aparând câte un animal ( mereu animalele aduc un strop de înțelepciune ) –  arici, hârciog, cârtița și un câine  ( Doinel, Ciobi și Dede de la dedesubtilă ) – amplifică greul singurătății, rolul scrisorilor, petrecerea timpului în compania muzicii și a teatrului, unde găsești agitație, puhoi de oameni. M-a impactat mențiunea facebook-ului ( cu literă mică ) și yahoo pe scena unei piese de teatru… și judecata oamenilor văzând o poză cu un arici la teatru ( umor, dar bine învelit în straturi subțiri de adevăr ).

În tinerețe, am visat ( îndrăznesc să mai visez încă ) la un inel de logodnă. Am dorit la un moment dat, chiar unul simbolic, din plante. Am găsit în carte următorul fragment ( care m-a făcut să zâmbesc și să mă întorc la visul meu ): „Pe vremea aceea, oamenii chiar își făceau inele de iarbă și se logodeau la pârâu, astea nu sunt povești, ascultă, poate că știi dar ascultă, nimic nu e mai trainic decât semnul lăsat de seva de iarbă ”.

„Amintirile sunt gustul de mătrăgună când vara s-a dus”.

„Timpul nu ți-e niciodată o glumă”.

„Lucrurile banale ne sunt singurele noastre adevărate averi”.

Nu sunt o melomană. Nu am dat importanță acestei părți din educația mea. Regret… dar poate reușesc să recuperez cât de cât.

Am găsit în cartea micuță numele muzicianului Takashi Yoshimatsu. Am căutat și am ales acest fragment muzical. Ascultați!

Odihna prin lectură… este o altă ideea dragă pe care am regăsit-o. „Odihna înaintând înspre tine sub forma unui spațiu alb care crește, întâmpinându-te, atingându-te, în sfârșit iarăși un teren sigur sub picioarele tale, un aparnt spațiu gol ce-avea să umple un  alt gol, și tu nefăcând nici un efort, singura grijă fiind așteptarea, statul pe loc”. 

Timpul… și curgerea lui lentă sau rapidă… „timpul cunoștea lentoarea și muțenia, fandarea dulce, împiedicarea de bunăvoie în sine, un sine răbdător și cuminte și greu, încremenirea ca-ntr-o poză, așa…” 

Dragă îmi este această carte… și voi citi și Hibernalia. 

 

 

 

„De-ar fi s-arăt ce-i pentru mine lumea,

aș lua un hârciog, un arici sau un sobol

i-aș așeza pe fiecare din ei într-un om

și-ndesându-mi urechea spre botul umed

aș asculta ce spun despre lumina lăuntrică,

despre sunetul ființei, despre durere și dor. ”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.