Tărâmul Timpului de Claudia Groza

Soarele
primăverii îmbia oamenii la plimbare. Cu mic cu mare, lumea ieşea la picnic în
natură. Copiii se bucurau de libertatea de mişcare: role, bicicletă, sport în
aer liber.


Rareş şi Ioana,
însoţiţi de câinele acesteia, Blacky, au pornit spre parc. Şi-au luat rachetele
de tenis.


–         
De-abia aştept
să-mi pun oasele în mişcare. Să mă dezmorţesc!


–         
Trei minute de
încălzire înainte şi suntem pregătiţi, continuă Ioana.


–         
Ham ham… lătră Blacky,
alergând bucuros în toate direcţiile.


–         
Fugind după câine, Rareş
s-a agâţat într-un tufiş. Ceasul de la mână s-a desprins, căzând într-o groapă.


–         
Nuuuu…. ceasul de
la bunica! Sper să nu se fi spart.


–         
Mă aplec să-l iau,
spuse Ioana, prieten lui Rareş.


Copila s-a
aşezat în genunchi. A început să caute. Cutii de bomboane, pixuri, şerveţele şi
alte ciudăţenii i se prindeu de degete. Ceasul nu era şi gata.


–         
Parcă l-a înghiţit
timpul. Nu este de găsit!


–         
Încerc şi eu,
adăugă Rareş.


Degetele-i
scobeau pământul. O forţă din adâncuri – forţa gravitaţională -, îl trase cu
putere pe băiat.


–         
Hei, Rareş…
staaai.


Ioana l-a
prins de picioare. Blacky s-a agăţat cu dinţii de pantalonii fetei şi astfel au
fost deportaţi într-un muzeu subteran. Cel puţin aşa părea.


–         
Uff… ce călătorie
ameţitoare! şopti micuţa, scuturându-şi pantalonii de colb (praf).


Rareş a apucat-o de mână. Blacky s-a aşezat cuminte în
faţa lor.


–         
Cred că suntem în
muzeul ceasurilor, îngăimă oarecum speriat băiatul.


–         
Bine aţi sosit pe Tărâmul
Timpului. O tânără minionă, firavă, cu păr ondulat, le zâmbea. Sunt domnişoara
Secundă.


–         
Ştiţi… mi-am
pierdut ceasul. Este un cadoua preţios de la bunica. A alunecat într-o groapă…
şi pur şi simplu nu l-am mai găsit, bâigui cu voce stinsă de emoţie, Rareş.


–         
Am fost
teleportaţi? Aveţi habar cine ne-a adus aici? întrebă curioasă şi supărată Ioana.


–         
Liniştiţi-vă! Nu vi
se va întâmpla nimic. Domnul Timp vrea să vă cunoască, răspunse majordomul
Minut. Urmaţi-mă.


Ceasuri de
mână, ceasuri de perete, clepsidre, orologii, ceasuri deşteptătoare… de
forme, culori şi mărimi diferite erau frumos ordonate pe rafturi.


–         
Priveşte.. sunt
instrumente de măsurat timpul din cele mai vechi timpuri până azi! exclamă Ioana.


–         
Observ, dar nu-mi
zăresc ceasul, murmură Rareş.


–         
Ce copii frumoşi!
Sunteţi aşteptaţi, dragii mei, grăi doamna Oră, aşezându-se între cei doi
copii.


Majordomul Minut deschise uşa biroului domnului Timp.


–         
De când vă
aşteptam, micuţilor!


Domnul Timp,
un bătrân înalt, cu barbă albă, îmbrăcat cu haine din alte vremuri, veni să-şi
îmbrăţişeze oaspeţii.


–         
Să înţeleg că ai
plănuit această vizită? se încruntă Ioana.


–         
Voiam să vă cunosc
de ani buni. Însă, nu găseam niciodată momentul potrivit, confirmă domnul Timp.
Se ivea de fiecare dată ceva mult mai important.


–         
Tu mi-ai furat
ceasul?


–         
Hahahaha… ce să
fac cu el? A fost un şiretlic pentru a vă avea invitaţi de onoare.


–         
Dar… noi voiam să
jucăm tenis. E primăvară, zise Rareş.


–         
Şi… timpul
zboară. Părinţii noştri se vor îngrijora.


–         
Nu vă gândiţi la
asta. Doar eu sunt Domnul Timp. Eu gestionez orele, minutele, secundele. Voi
face o magie şi voi încetini ritmul rotaţiilor Pământului.


–         
Nu vom mai alerga
atât de repede… se auziră voci tinere dintr-un colş al încăperii.


–         
Da, vă veţi odihni
puţin, dragele mele. Ele sunt domnişoarele Zile. Alături locuiesc  cuminţi Săptămânile.


Uşa unui
dulap din lemn de vişin, migălos sculptat, se deschise larg, lovind peretele.


–         
Ioana, Rareş, noi
suntem Lunile, iar acest dulap se numeşte An.


Ioana se amuza teribil.


–         
Ce lume interesantă!
Voi aveţi prieteni?


Luna Mai
sări de la locul ei şi, dansând în jurul mesei încărcată cu tot felul de
bunătăţi, răspunse:


–         
Bineînţeles.
Prietenii noştri sunt: Domnişoara Vreme, Domnişoarele Fructe, Florile, Ploaia,
Zăpada, Vântul, Planetele. Off… oamenii ăştia! Habar nu au despre nimic.


O clepsidră tuşeşte. Toţi ochii se îndreaptă spre ea.


–         
Stăpâne, iartă-mă,
dar avem o problemă. Nu am văzut acest ceas şi m-am rostogolit peste el. L-am
spart.


–         
Hei… dar este
ceasul pe care l-am pierdut. Avea valoare sentimentală, murmură Rareş şi
lacrimi mari au pornit în avalnşă pe obraz.


–         
Clepsidră, ai grijă
de acum înainte. Fii atentă. Puteai să te răneşti.


Doamna Oră îl îmbrăţişă pe Rareş şi îl îmbărbătă.


–         
Avem ceasornicar în
lumea Timpului. Îţi va repara ceasul. Nu fi trist.


–         
Haideţi să ne
ospătăm din bucatele oferite de natură de-a lungul unui An: seminţe, fructe,
legume, grăi pe un ton hotărât (apăsat), domnul Timp.


An după an până la zece,


Deceniul ne întrece.


Noi creştem, învăţăm şi ne bucurăm,


Cântăm, zâmbim, ne-mbrăţişăm.


Citim cărţi de-acum sute de ani,


Când Secolul ori Veacul se-plineşte.


Istoria cuprinde mii de ani,


Ce Milenii dospeşte.


Timpul ne iubeşte,


Moda o reînnoieşte,


Pământul învârteşte


Natura o înverzeşte.


Spiriduşul –
ceasornicar lucra de zor în atelierul său la ceasul lui Rareş. Picături de
sudoare se prelingeau de pe frunte.


– Este un
model nou, electronic. Tehnologia avansează rapid. Voi fi concediat dacă nu-mi
fac bine treaba. Am reuşit, am reuşit… strigă spiriduşul, alergând cu ceasul
deasupra capului.


– Mulţumesc,
zise Rareş, punând ceasul la încheietura mâinii stângi.


– Vă sunt
recunoscător  că m-aşi vizitat. Urcând pe
Scara Orelor, veţi cunoaşte alţi prieteni: Domnişoara Dimineaţă, Doamna Amiază
şi Doamna Seară. Copii, să preţuiţi timpul. Nu-l risipiţi stând, ci
fructuficaţi-l în activităţi utile pentru trup, minte şi  suflet.


La revedere,
domnule Timp! spuseră cei doi fraţi în cor, agitându-şi mâinile în aer şi
urcând treaptă după treaptă.


*


– Ce ameţit mă simt… spuse Rareş


– Mie mi s-a făcut somn,
îngăimă Ioana.


Cei  doi copii au pornit spre parc. Blacky alerga
nerăbdător.


Timpul trecea
în zbor spre zări albastre.







Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.