poezie

Timpul… de C.G

Timpul
de CG
O secundă obosită,
Alergată și cam tristă,
A-ntâlnit în strada mare,
Cincize-ș’ nouă de surate.
Ce-au urlat extrem de tare:
–        
Haide soro!
–        
Ce-aveți azi toate,
De sunteți așa
agitate?
–        
Câtă- obrăzinicie!
Vrei să ne ții aici
pe vecie?
Hai, alătură-te
nouă,
Ca să sosească
domn’ Minut,
Cel atât de
priceput,
La povești și la
gogoși,
Pentru copii
mofturoși.
Minutul a sosit,
A tot povestit,
Și a adormit…
Minut lângă
minut…
O oră s-a făcut.
Ce măndră! Ce
frumoasă!
Nespus de radioasă!
Când ești îndrăgostit
Sau poate grăbit…
Sau chiar  visător…
Poate nerăbdător…
O oră ți se pare
fleac.
Dar de ești trist,
Sau răvășit…
O oră ți se pare
veac…
Și când s-a dus la
piață,
Să-și schimbe a sa
viață…
Ora, o oră și-a
găsit,
Reviste au citit,
Cultura și-au
îmbogățit.
Dar au aflat cu
uimire,
Că ziua are câteva
ore,
Vreo douăzeci și
patru,
Apoi la Lună latru.
Și timpul din
nefericire,
Nu se oprește la a
orei privire,
Ci înaintează,
Ba chiar
progresează
Și formează zilele,
Apoi săptămânile,
Ce adună lunile.
Anii vin și ei…
Se strâng tot mai
grei,
Apărând veacurile,
Ce rostesc
cuvintele:
-Secular…
domnule..
Ce ți-e și cu mofturile!
1000 de ani de-ai
adunat,
Un mileniu ai în
sac…
Multă istorie ai
aflatt..
Pentru un bătrân
minut posac,
De la care am
plecat…
În această
călătorie…
Ce mult o să ne
ție,
Pentru că-i despre
Timp Împărat,
Și-a sa împărăție.

                                      
Claudia Groza Lazăr

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.