Toamna de CG

         Întunericul muşcă pofticios din zi. A sosit toamna. Ziua se scurtează. Dimineţile aduc ceaţă bogată. Din când în când plouă, cu picături mari, de forma unor cristale, poate diamante neşlefuite. Ca nişte vestitori ai ploii, muşuroaie de furnici ies din crăpăturile pământului însetat.
Mirosul gutuilor, ce privesc cuminţi de pe pervaz, îmbie camera.
– Am terminat de cules merele şi perele. Le-am aşezat în lăzi, cu bunicul. Sunt atât de obosit, îngăimă Toma. Merg la culcare. Tu mai stai?
– Încă puţin. Îmi termin planşa cu insecte, furnici, greieri, albine şi fluturi pentru mâine, răspunse Crina.
– Numai insecte harnice ţi-ai ales.
– Daaa…. toate mai puţin greierele care cântă toată vara , iar toamna are cămara goală, adăugă fetiţa.
Simţind o ciupitură de mână, Crina adormi pe loc. Lea, o furnică harnică a teleportat-o pe fetiţă în căsuţa ei, drept mulţumire că acordă atenţie insectelor.
  Furnica Lea aleargă speriată că nu-şi va finaliza treburile notate cu grijă în agendă. 
– Ah, cămara este aproape goală. Este timpul să fac provizii! exclamă.
– Nu pot să cred că ai rămas fără mâncare! spuse mândră vecina Pia.
– Ziua bună, căci nici nu te-am zărit. Am multe de făcut azi. Trebuie să aduc hrană în cămară. Acum vine iarna aspră sau vreo ploaie de nu mai pot ieşi pe niciunde.
– Lasă, nu te mai plânge, că are cine să te ajute. Ai un muşuroi numeros, plus că am zărit o mândreţe de copilă la tine.
– Da, ai dreptate. Însă sunt multe de făcut. Am plecat. Nu mai pot zăbovi.
Furnica Lea este cumpătată şi harnică. Se uită atentă în toate părţile pentru a găsi de-ale gurii. Crina mănâncă un biscuit şi apar firimituri. 
– Nu le irosi, draga mea.
Lea le-a adunat cu spor, în timp ce se uita atentă după alte provizii. Au găsit seminţe, zahăr, sare, fructe şi legume. Crina a ajutat-o să le care.
Un copil le zăreşte şi le urmăreşte îndeaproape. Lea se sperie, dar îşi continuă drumul grăbită.
– Sper să nu mă calce, sper să nu mă calce, repeta continuu.
– Eşti cu mine, Lea. Nu te speria, murmură Crina.
– Ce faci cu mâncarea aceasta? Nu îţi este greu să o porţi în spate? Vrei să te ajut? tot întreba copilul. Ea este Zâna Furnicilor? şi se uită insistent spre Crina.
– Nu, sunt o fetiţă căreia îi plac insectele. Atâta tot.
– Mă bucur că nu toţi oamenii sunt răi şi strivesc insectele.
Într-un final, Lea şi Crina au ajuns la locuinţa furnicilor. 
– Dar ce, vecină, voi mâncaţi cu zece guri? întrebă Pia, puţin invidioasă.
– Vecină Pia, nu ştiu ce să-ţi răspund. Aşa m-am învăţat, să-mi fac mereu proviziile din timp. E tot ce îţi pot spune. Hai Crina, pofteşte.
– Ce ordine este la tine, Lea. Nu sunt vorbe în vânt că voi, furnicile, sunteţi foarte harnice.
– Mulţumesc copilă. Să vezi albinele ce gospodine sunt. Chiar ai rămâne impresionată dacă ai vizita un stup.
Lea a depozitat hrana. A dereticat prin casă, a dat mâncare puilor şi a pornit din nou în căutare de provizii.
În tot acest timp, Toma, a fost trezit de un cântec.
„Cri cri cri, toamnă gri…
Cri cri cri, stai puţin, 
Că nu am casă, nici provizii
Nu venii acum… mai stai
Să mai cânt, să fac bani”.
– Hei, ce tot cânţi în camera mea? Cine eşti? Arată-te!
      „Sunt greierele Dominic, 
De statură foarte mic,
După Toma am venit,
Să-l iau la cântat”.
– Eu sunt, dar nu aşteptam pe nimeni.
– Toma, bine te-am găsit. Cât te-am căutat. Hai, însoţeşte-mă la cântat.
Greierele Dominic, îl răpeşte pe Toma. Au ajuns pe marginea unui lac. Broaştele, peştii, păsările îşi făceau treburile. Greierele a început să cânte şi iar să cânte. Corzile viorii i s-au rup. Vocea i-a răguşit. 
      „Ce mă fac, ce mă fac,
Fără de cântat?”
– Toma, cântă în locul meu. Am nevoie de un prieten care să mă ajute. Am nevoie de provizii pentru la iarnă. Nu am strâns nimic.
Toma a început să cânte. Nu se pricepea. Nu avea o voce melodioasă. Nimeni nu-l asculta. Oamenii şi-au astupat urechile.
– Nici greierii nu mai au glas, se auzi vocea unui domn dezamăgit. 
Toma nu renunţa. A tuşit, şi-a dres vocea şi  încercat din nou. Şi-au mutat locul. Poate oamenii sunt mai miloşiîn alte regiuni. 
„Cri cri cri, toamnă gri.
Nu mă  părăsi.
Ajută-mă să mă pot hrăni.
Fă oamenii darnici
Să-mi dea alune şi nuci.”
 Se lăsase frig. O ceaţă groasă îi acoperea. Nu aaveau unde se adăposti. Toma a rămas fără voce. Greierele cerea mâncare în stânga şi-n dreapta. Nimeni nu dorea să le ofere ajutor. 
– Dacă nu m-aş fi luat după tine, greiere fără minte, gândea Toma, pentru că de vorbit, nici o şansă.
– Crina, priveşte la acel băieţel. Cred că are nevoie de ajutor, şopti Lea.
– Este Toma, fratele meu. Ce se întâmplă oare? 
– Se pare că a rămas fără voce. Soluţia ar fi puţină miere. L-ar vindeca. Posibil să fi cântat pentru greiere. Merg repede să aduc leacul.
– Toma, Toma, eşti bine? întrebă îngrijorată Crina.
Prin semne, Alex i-a explicat că şi-a pierdut vocea. 
– Prietena mea furnica Lea, îţi va aduce puţină miere. 
– Am sosit, grăi Lea, întinzând borcănelul cu miere. 
Alex a luat pe deget miere, a înghiţit şi durerea a dispărut ca prin minune.
– Mulţumesc, Lea. Eşti o prietenă adevărată. Nu ştiu ce m-aş fi făcut fără tine. 
– Cu mult drag. Prietenul la nevoie se cunoaşte. Fug să-mi termin treburile. Toate cele bune să se adune, dragii mei.
Toma, obosit şi slăbit îl invită pe greierele Dominic la el. Băiatul îşi ajutase bunicii şi părinţii să facă provizii pentru iarnă: conserve, murături, legume puse în lădiţe, compot, gem.
“Sunt salvat, ce minunat,
Înc-un an sunt împărat,
Răsfăţat şi protejat”.
– Greiere Dominic, oi fi tu mic şi firav, dar  nu se poate aşa. Este cazul să înveţi o dată pentru totdeauna că munca este importantă. Prin muncă şi stăruinţă, vei ajunge la dorinţă. De ce nu iei exemplu de la suratele tale furnici şi albine să te gospodăreşti?
– Eşti plictisitor, Toma. Îmi pare rău că am venit la tine. Nu m-ai ajutat cu nimic. Nici de cântat nu eşti în stare. 
– Da, nu ştiu să cânt, însă eu am muncit pentru a avea provizii.
*
Ceasul sună vesel. Toma se întinde şi se trezeşte. 
– Am fost în vizită la furnica Lea, îngăimă somnoroasă Crina.
– Iar eu am cântat pentru greierele Dominic, adăugă Toma, puţin răguşit.
– Ce interesantă e lumea insectelor. Sunt atât de mici, de firave, unele chiar drăguţe şi se poartă atât de diferit. 
– Ce vrei să spui Crina?
– Păi, sunt asemenea nouă… unele sunt harnice, chibzuite, ordonate, iar altele trăiesc de pe urma muncii altora.
– Acum am înţeles. Ca şi cum, unii dintre elevi învaţă, iar alţii copiază.
– Hahaha… ceva de genul.
– Dragilor, la masă. Se răceşte laptele, strigă mama eroilor noştri.