Un Kaleidoscop colorat și Andra Samson

Iubesc scrisul. M-am jucat cu el în multe forme… de la versuri eșuate la povestiri despre neliniști, de la postări pe blog până la povești pentru copii. Am urmat un curs de scriere la Fundația Calea Vicoriei. Am cunoscut acolo oameni minunați, cu suflete strălucitoare și minți luminate.

Intrând acum ceva vreme din nou – măcar să îmi clătesc ochii, deoarece timpul nu-mi mai permite fizic să ajung – am descoperit cursuri de scriere susținute de Andra Samson. Dar… într-o manieră altfel. Vă recomand să mergeți la atelierul ei din 26-30 august 2019, de la Fundația Calea Victoriei.

Andra Samson

De curând, a câștigat la un concurs literar organizat de Rețeaua Literară, iar poveștile sale au apărut în volumul „Kaleidoscop”, la editura Tritonic.

Îi puteți citi scrierile aici: https://povesticumiez.com/author/povesticumiez/

 

Nu am rezistat tentației de a intervieva o femeie atât de frumoasă și extrem de talentată.

  1. Bună Andra! Felicitări pentru cartea recent lansată. Ce înseamnă pentru tine lectura?

 

Hrană. Mai presus de orice, cred că înseamnă hrană. Nu pot trăi foarte mult fără lectură, intru într-o formă de sevraj ușor, deși au fost instanțe în care m-am refuzat lecturii în favoarea unui peisaj, de pildă, căruia m-am dăruit în contemplare îndelung și în mod conștient. De curând chiar, m-am aflat într-o astfel de situație, în care lectura m-ar fi confiscat prezentului atât de abundent în imagini uluitoare, un peisaj de vis. Lectura e o cheie de evadare, or eu în cazul acesta îmi doream foarte mult rămânerea în cadrul acela paradisiac, așa încât temporar m-am absolvit singură de obiceiul de a mă afunda în lectură. Altfel, cum spuneam… lectura e pur și simplu hrană.

 

  1. Te rog să te întorci în trecut și să îmi spui câteva cărți foarte dragi sufletului tău.

 

Ei, aici lucrurile se complică. Întotdeauna m-am simțit poate cea mai vulnerabilă în fața acestei întrebări. Nu din neștiință, ci din neputință. Greutatea teribilă pe care o resimt de fiecare dată în a alege „cartea câștigătoare”. Am să încerc totuși, fără pretenția de a da în vreun fel exhaustiv răspunsul. Uite… am iubit mereu basmele, iar cel care mi-a vorbit mereu sufletului este „Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte”. Timpul este pentru mine personajul principal aici, nu neapărat Făt-Frumos care face și drege. De altminteri timpul este o preocupare de-a mea mai veche sau mai nouă, lucru care apare limpede și în volumul recent lansat „Kaleidoskop”. Sunt și altele, desigur… nu știu… „Coliba unchiului Tom”, dar astea sunt lecturi timpurii. Nu ascund nicio clipă că lecturile adolescenței mele au fost guvernate de proza fantastică a lui Mircea Eliade, citită și recitită – nu exagerez – cred că de vreo zece ori toată – din care presar urme reziduale și în „Kaleidoskop”.

 

 

  1. Ce reprezintă scrisul pentru tine? Ai transformat scrisul în meserie?

 

Bucurie pură. Asta înseamnă scrisul pentru mine. Am făcut-o cumva dintotdeauna, mai aplecat în ultimii ani, e adevărat, mai timpuriu – îmi amintesc – după o olimpiadă la limba română, undeva în clasa a șasea cred, unde compunerea cu care am câștigat atunci premiul (a trecut atâta vreme, că nu-mi mai amintesc subiectul, dar e mai puțin important), cum spuneam faptul de a fi câștigat mi-a cimentat mult un strat mai adânc de încredere în mine. Sigur, la vremea aceea nu știam că cel mai important e să scrii pur și simplu, fără miză și recunoașterea era pusă pe un podium foarte înalt de mine, presupun ca orice copil care își caută reperele. Dacă am transformat scrisul în meserie? Nu prea știu ce înseamnă asta. Nu cred. Scrisul e, ca și lectura de altfel, pe care am pomenit-o mai devreme, hrană. Se întâmplă să umple tot și toate cele ce se petrec în viața mea. Așa cred că pot să răspund acum. Mai târziu nu știu cum vor crește lucrurile. Eu mă bucur cu recunoștință de toate întocmai cum sunt.

  1. „Kaleidoskop ” este prima ta carte? Ce ai simțit când ai ținut cartea în mâini?

Mi s-a părut suprarealist. Sincer! Nu mi-a venit să cred. Încă nu îmi vine să cred. Mi-am dorit foarte mult să îmbrac în cerneală de tipar poveștile mele, dar tot mi-a venit greu să cred când s-a întâmplat. Da, „Kaleisokop” este prima mea carte publicată. Uite… am să revelez acum încă ceva, dar doar pe jumătate – mai am în curs de apariție, tot anul acesta o lucrare axată pe studiul poveștii și al rolului acesteia în diverse dinamici sociale. Urmează și ea, deci, să apară în curând. Am să povestesc despre ea la vremea ei, dar mi s-a părut potrivit să povestesc avant la lettre câte ceva și despre ea. Cu siguranță se va adăuga sentimentului de bucurie imensă pe care îl trăiesc acum după recenta lansare a Kaleidoskop-ului.

 

  1. Care este ritualul tău zilnic?

Simpatică întrebare. 🙂 Presupun că e vorba de scris, căci altfel cred că aș plictisi cititorii. 🙂 Dacă așa-i, atunci nu cred că am un ritual strict. Întotdeauna am fost așa. Scriu când mă cheamă scrisul, cumva în suișuri și coborâșuri. Adică, au fost situații în care m-a înghițit scrisul cu totul, uitând de cele firești – să mânânc, să dorm etc. Iar altele, în care am avut pauze lungi de scris, însă în acele perioade au apărut acumulări fantastice, de idei, subiecte, de observare pură, de încărcare cu tot ce aveam mai târziu să aștern pe hârtie.

 

  1. Ce reguli respecți atunci când scrii? Scrii de mână sau la calculator/tabletă?

Nu am reguli de felul ăsta. am poate preferințe, pe care mi le aduc la îndemână, cum ar fi stiloul și hârtia ușor aspră. Cred foarte mult în cerneală ca sevă în scriitura mea. Am iubit întotdeauna stilourile și am o colecție impresionantă și, desigur, și o întreagă filosofie a peniței, care musai trebuie să fie mai groasă, ca a tocurilor din vechime. Le prefer așa mai întâi pentru că între suflet/mâna care scrie nu trebuie să fie blocaje, deci o peniță care lasă cerneala să curgă mai abundent, lasă și sufletul să se așeze pe foaie fluid și firesc. Hârtia e deopotrivă importantă, iar eu cred în cea ușor aspră, tocmai pentru că trebuie să înghită lacom cerneala. Abia pe urmă vine motivul peniței mai groase care e tradiția caligrafiei, despre care nu m-aș mai opri vorbind. Revenind… Nu e singurul mod în care scriu. Se întâmplă să scriu și direct în calculator, destul de des. Tabletă? Nu. Nu înțeleg aici cum stau lucrurile. Cred că tableta e făcută pentru altceva. Scrisul are nevoie de o legătură puternică între minte, suflet și mână. Tableta are ceva relativ distant. În sfârșit, nu cred că e pentru mine.

 

  1. Cum găsești inspirație?

 

Oh, din orice. Orice poate deveni subiect de scriitură. De la o liniște nepământeană care se lasă după ce se liniștește și ultimul dangăt de clopot de biserică, de pildă, până la ultimul super-erou care fură mințile tinerilor acum. Habar n-am. Cred că doar trebuie să îi permiți să fie și inspirația se lasă primită în casă.

 

 

 

  1. Ce reprezintă „Fundația Calea Victoriei ” pentru tine?

 

Fără doar și poate e un loc magic. Fundația Calea Victoriei, dincolo de un mănunchi de oameni foarte calzi și creativi, este un spațiu de expresie excepțional pentru o serie de lectori din domenii culturale variate. Mi se pare o intersecție de valori puse în slujba dorinței publicului de a învăța lucruri noi, de a aprofunda subiecte de interes, de a-și descoperi pasiuni etc. cum nu cred că mai există în România. Și nu, nu exagerez deloc. E unică prin ceea ce este. Ceea ce a reușit Sandra Ecobescu, fondatoarea fundației, împreună cu echipa ei atât de grozavă este un pionierat de succes în domeniul culturii și al artelor.

 

  1. Ce planuri ai pentru viitor?

 

Să scriu.

 

  1. Cât și cum citești? Cum îți alegi cărțile pentru lectură? Mergi la bibliotecă?

 

Mult, umplu orice spațiu aparent în suspensie cu lectură. Îmi aleg lecturile și instinctiv, dar și ghidat de subiectele pe care le dezvolt la un moment dat sau de cercetările pe care le fac pe un subiect care mă atrage. Merg puțin la bibliotecă, iar motivul este timpul. Mi-am clădit o bibliotecă uriașă în timp, pe care o iubesc până la ultima filă. Prietenii îmi știu meteahna 🙂 Iar titlurile care se găsesc mai rar își fac loc într-o altă bibliotecă la fel de uriașă pe care am construit-o recent și care este virtuală.

 

  1. Care este anotimpul preferat pentru lectură și pentru scriere?

 

Nu cred că sunt influențată de anotimpuri în scriitură. Cum povesteam mai devreme, scriu când mă cheamă scrisul, prin urmare poate fi oricând. Nici lectura nu e sezonieră. Aici însă pot să spun ceva ce mi-e clar – nu pot să citesc anumiți autori oricând. De exemplu, nu pot să citesc literatură rusă vara. Știu, poate fi amuzant, dar uite, mie nu mi se așază bine. Așa că ei sunt mereu rezervați anotimpului rece. În schimb Borges, de exemplu n-are nicio legătură cu vremea. Mă însoțește mereu fără mofturi.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.