Vacanța buclucașă – Bufnița și jocurile | Duminica Poveștilor

Vacanța buclucașă – Bufnița și jocurile (cap. 6)

O singură noapte înstelată și cu lună plină, rotundă, de culoarea gălbenușului de ou, au mai petrecut cei patru în cort. Bufnițele vegheau împrejurimile și strigau bu-hu-hu!

Când somnul pusese stăpânire peste toate ființele – sau așa credea el -, un șoarece uriaș s-a apropiat de mașina personajelor din povestea noastră. Mirosul puternic de mâncare l-a înnebunit de-a binelea. Se agita de parcă ar fi fost scos din minți! Cum nu reușea să ajungă la bunătăți, a început să roadă cablurile de sub mașină pentru a-și face loc. Ronțăitul răsuna în liniștea plăcută a nopții.

– Ce se aude? șopti mama.

– Ies să văd! răspunse tatăl.

– Nuu! E periculos! Dacă este vreun animal sălbatic?!

– Poate este doar un plastic prins de ceva! Merg să văd! Stai liniștită!

Lumina lanternei a căzut ca un reflector direct pe șoarecele înfometat. Acesta rămase înmărmurit!

– Pleacă! Pleacă imediat! strigă bărbatul.

Șoarecele, nervos și slăbit de foame, a sărit la picioarele bărbatului.

– Ajuuutooor! urlă tatăl copiilor.

O bufniță cu penajul des, în diferite nuanțe de verde s-a ițit din întunericul crud și rece al pădurii până la locul cu pricina. A prins șoarecele de gât și l-a aruncat de trunchiul unui copac. Șoarecele speriat a luat-o la sănătoasa.

– Mulțumesc, bufniță! murmură bărbatul, îndreptându-se spre cort, de unde ieșeau trei capete curioase.

– S-a terminat cu bine? spuse Horia.

– Da! La somn acum. Ne așteaptă un drum lung.

Au dormit cu vise și sforăituri, cu șoapte și râsete. Lumina începuse să muște din întunericul gros ca smoala.

Ana s-a trezit prima. Și-a îmbrăcat halatul moale și călduros, apoi a pornit tiptil-tiptil spre râul care susura necontenit povești de demult. Îndesând mâinile în buzunarele largi și călduroase, fetița a găsit firimituri de cozonac. Le-a scos, le-a mirosit cu poftă, apoi le-a împrăștiat pe malul râului pentru păsări.

– Mai mult ca sigur nu vom putea pleca spre casă! Mașina a fost avariată de rozătoarea aceea nesuferită! gândea Ana cu voce tare.

Un stol de vrăbii a poposit lângă râu să se bucure de firimiturile delicioase de cozonac. Auzind-o pe micuță, s-au îndreptat spre ea.

– Pot folosi apă din Râul Dorințelor, dar nu știu cum să ajung la piesele deteriorate! bâigui fetița, atingând sticluța talisman de la gât.

Vrăbiuțele s-au apropiat tot mai mult. Două dintre ele i s-au așezat Anei pe umeri. Fetița le privea zâmbind îngândurată.

– Voi! Voi mă puteți ajuta! a strigat fericită. Veți lua cu ciocul apă din sticluța talisman și veți atinge cablurile mașinii de acolo. Astfel, totul va fi ca înainte! își exprimă copila dorința.

Vrăbiile guralive și harnice au executat ce le-a arătat Ana. Misiunea a fost îndeplinită: dorința împlinită!

Părinții au ieșit din cort. Cearcănele lor dădeau de înțeles că nu se odihniseră. Păreau îngrijorați.

– Nu știu dacă pot repara singur stricăciunile.

– Poate găsim un service auto! adăugă mama.

– Nu prea cred! Suntem departe de oraș! Ne aflăm în vârful munților! Nu știu cum o vom scoate la capăt!

– Orice problemă are o soluție! Păstrează-ți calmul! Nu te speria! rosti mama.

Ana era veselă, dar nu a pomenit absolut nimic părinților. Tăcea mâlc!

– Mama, te ajut să pregătești micul dejun! rosti micuța.

– Îți mulțumesc mult! Chiar aveam nevoie de ajutor, deoarece nu vom putea întârzia mult cu masa! Ne așteaptă un drum lung! îi răspunse mama.

– Și plin de peripeții…! adăugă îngrijorat tatăl.

– Ne descurcăm tati! mormăi somnoros Horia. Nu îți face griji!

Micul dejun a fost delicios. În susurul râului, cu miros de cetină și trilurile păsărilor, mâncarea aluneca ușor și avea un gust special, natural, deși ceaiul de măceșe și gemul de piersici nu aveau cum să își schimbe caracteristicile.

Bagajele au fost așezate în portbagaj. Cortul a fost demontat rapid.

– Verificați încă o dată împrejurimile. Să nu vă fi uitat ceva! strigă tatăl.

– Totul este în regulă tata! exclamă Ana, cercetând încă o dată, superficial, locurile.

– Da! Să sperăm!

Tatăl a pus cheia în contact și, cu buzele strânse ca și cum o durere i-ar fi chinuit trupul, a răsucit-o. Motorul a scos un zgomot ciudat la început, ca o mușcătură de tigru. Apăsând pe accelerație, sunetul motorului a devenit melodios și chiar silențios.

– Centurile, zâmbetele și gata de drum! strigă ușurat, entuziasmat și vesel tatăl. Se pare că nu a reușit să mănânce cablurile, continuă privindu-și soția.

La drum viteji pornim,

Fără frică de aventură

Acasă ne oprim,

Și vă povestim,

Despre ciudata încurcătură.

– Horia, ce joc să încercăm? întrebă Ana, gânditoare.

– La asta mă tot gândesc și eu. Caut prin toate sertarele minții. Ce spui de Jocul Culorilor?

– Cum e ăsta?

– Eu spun o culoare și tu enumeri cât mai multe obiecte care au acea culoare.

– Bine! Îmi place!

– Începem?

– Da!

– Albastru!

– Cerul, marea, cerneala, pijamaua ta, bicicleta bunicului, hamacul vecinilor, penele păunului, enumeră Ana.

– Perfect! Acum alege tu o culoare, spuse Horia.

– Galben!

– Soarele, uleiul, albina, buburuza, floarea-soarelui, umbrela ta.

Părinții ascultau amuzați. Gemenii îi purtau pe aripi de joc și de poveste în vremea copilăriei.

– Acum alt joc! Nu e prea interesant acesta! rosti plictisită Ana.

– Bine. Să încercăm cu jocul meseriilor, interveni tatăl.

– De acord! Dar cum se joacă? întrebă uimit Horia.

– Eu spun o meserie și voi enumerați cât mai multe noțiuni care au legătură cu meseria până număr la zece.

– Interesant! Să jucăm! Să jucăm! au strigat gemenii.

– Medic! a spus tatăl.

– Bisturiu!

– Halat!

– Stetoscop!

– Seringă!

– Medicamente!

– Boală!

– Stop! i-a înterupt tatăl.

– Off! Cam puține noțiuni am descoperit! rosti trist Horia.

– Încă o meserie, tati! Și numără mai rar! adăugă Ana, încrezătoare în vocabularul ei.

– Bucătar!

– Cuțit, farfurii, oale, tigaie, legume, ulei, foc, carne, halat!

– Aragaz! Bonetă! Ciocolată! Rețete! Supe!

– Frigărui!

– Stop! A fost mult mai bine! afirmă tatăl bucuros.

– Vă propun și eu un joc!

– Daaa! Da, mami!

– Am să vă spun o literă, iar voi veți găsi cuvinte – din orice domeniu – care încep cu litera respectivă.

– Am înțeles!

– D!

– Duminică, dromader, dantelă, dinte, drum, drumeț, drumeție, distracție!

– Dublu, divin, dulap, dilemă, Dâmbovița, Dunăre, Dumitru, dar (adică un cadou)!

– Dune, dragoste, dig, dur, discotecă, dans, dirijor, do (nota muzicală), dolar, Dorohoi!

Jocurile animau atmosfera de călătorie. Asta până când, epuizați, cei doi frați au adormit atât de profund, încât nu au auzit tunetele și rafalele de vânt ce îngreunau călătoria. Dar, așa cum după noapte vine zi, așa s-a întâmplat și cu vremea. După o ploaie torențială, de parcă toți norii își storceau apa strânsă cu o poftă de nestăvilit (neoprit), a apărut un curcubeu fermecător și jucăuș, pe care se plimbau mulți spiriduși cu biciclete, role și trotinete. Dar aceasta e o altă poveste…

SFÂRȘIT

Autor: Claudia Groza Lazăr

Capitolul Bufnița și jocurile face parte din povestea Vacanța buclucașă, poveste în ciclul Duminica Poveștilor