Vacanța buclucașă – Noaptea și Făuritoul de Stele | Duminica Poveștilor

Vacanța buclucașă – Noaptea și Făuritoul de Stele (cap. 3)

Întunericul a cuprins pajiștea și împrejurimile. Cerul era negru de parcă fusese înghițit de un animal uriaș. Nicio stea nu apăruse pe bolta cerească. Luna nu se ivise nici ea. Noroc cu o ceată de licurici voinici și ghiduși, care luminau zona cortului.
– Ceva este în neregulă! șopti Horia.
– Se pare că da! răspunse sora lui.
– Ana, privește! Pe norul de acolo este un castel!
– Și are aripi. Este un castel zburător.
Chiar așa era. Un castel cu multe turle roșii, geamuri largi și aripi mari, de culoare verde. Pentru a le confirma că nu s-au înșelat, castelul a zburat pe un nor mai jos.
– Aș vrea să intru, să văd cine locuiește acolo! spuse Ana.
Horia se gândea cum pot ajunge la castel.
– Vă ajutăm noi! s-au auzit voci suave dinspre cort.
Ana și Horia s-au privit cu ochii mari de uimire, neînțelegând nimic.
– Suntem noi, licuricii! Vă purtăm în zbor până la ușa castelului.
Nu au terminat de vorbit, că au și prins copiii de o mână și de alta, ducându-i bălăngănindu-se în stânga și în dreapta la castel.
Cioc-cioc-cioc!
– Nu cred că este locuit! spuse Ana, dezamăgită.
– Nu arată a castel părăsit! Este îngrijit! răspunse Horia.
Hââșș! Hââșș! s-a auzit zgomotul zăvoarelor trase cu putere. În ușă a apărut o femeie superbă, cu părul argintiu.
– Bu-bună seara! Voiam să ne convingem că acest castel este locuit! rosti Ana, fâstâcindu-se.
– Copii dragi, poftiți! Sunt Prințesa Semilună. Nu știu ce s-a întâmplat cu Făuritorul de Stele și îmi este urât să ies singură pe cer.
– Ar fi bine să vedem ce s-a întâmplat cu Făuritorul de Stele. Poate are nevoie de ajutor! rosti Ana.
– Că bine zici, micuțo! exclamă Prințesa Semilună. Cum de nu m-am gândit eu la asta? oftă tânăra. Să mergem! Locuiește în partea de nord a castelului.
– Licuricii ne vor ajuta! spuse Horia.
– Nu este nevoie! Vom aprinde o făclie . Licurii trebuie să doarmă, să își refacă forțele pentru a vă înapoia la părinți.
Ana, Horia și Prințesa Semilună au pornit către Făuritorul de Stele. Odată ajunși, au lovit cu putere în ușa din lemn gros, ferecată cu zăvoare. Făuritorul de Stele a auzit ca prin vis ceva. Bătăile persistau, așa că s-a ridicat și s-a târât până la ușă. Cu ultimele puteri a tras zăvoarele.
– Hapciu! Ahhh! Prințesă Semilună, ce oră este?
– Off! Bietul de tine, ești răcit! E târziu și este foarte întuneric. Nu am răsărit pe cer fără tine! Copiii aceștia au venit să verifice dacă totul este în regulă cu noi!
– Am adormit profund. Răceala m-a răpus!
– Îți facem noi un ceai și un masaj și cât ai zice pește ești ca nou! spuse Horia.
Ana a și pornit să caute bucătăria din castel. Au pregătit un ceai delicios, aromat și au masat cu dragoste umerii Făcătorului de Stele.
– Să mergem pe cerul îndrăgit, prințesă!
– Să luminăm viețile oamenilor care iubesc astrologia și stelele căzătoare, care îndeplinesc dorințe!
Ana și Horia s-au trezit și, într-adevăr, cerul era pictat cu o sumedenie de stele care parcă fuseseră prinse cu o plasă de pescuit, între care veghea o mândrețe de lună argintie, cu o mantie brodată și frumos colorată.
Chiar atunci, au căzut două stele care s-au îndreptat spre gemeni și le-au șoptit: „Mulțumim! Vă vom împlini dorințele!”
Stelele străluceau voioase.

va urma …

Autor: Claudia Groza Lazăr