vacuta Lolitta

fusese o zi caniculara. iarba aproape se uscase de la soarele jucaus. norii se adunasera la un moment dat pe cerul azuriu, ingerii se rugau pentru un strop de ploaie, dar Dumnezeu a imprastiat norii cu ajutorul vantului vesel. treptat-treptat, amintirea aurie a soarelui apus se stinge in inimile norilor reci si tristi. tacute, asemenea unor copii indurerati, pasarile s-au oprit din cantat si numai tipatul plangator al potarnichii mai destrama solemna tacere din preajma apelor, in care se cufunda ultimele palpairi ale zilei.
dinspre paienjenisul de paduri ce tivesc tarmurile, umbre sure se strecoara fara zgomot ca sa izgoneasca lumina, cu pasi nevazuti, pe deasupra ierbii de pe maluri si prin stuful ce suspina, iar noaptea, pe tronul ei sumbru, isi intinde aripile negre pestee lumea care se intuneca si din palatul ei, luminat de stelele palide, domneste in tacere.
luna, care indragestee raul, se apleaca sa-l sarute ca o sora, inlantuind-l cu bratele ei argintii. raul curge cantand un cantec pe care l-a cantat vreme de atatia ani si se indreapta spre regina lui, marea.
o turma de vaci, albe cu pete negre – cam ciudate, nu? – venea alene de la pascut.
– draga mea, unde este Lolitta?
– cum… unde este? era langa tine, raspunse vaca mama, alertata.
parintii vacutei au pornit in cautarea odorului. o strigau cu toata puterea. mugetele lor se auzeau pana peste munti si vai.

Lolitta noastra experimentase ceva nou. De felul ei era o visatoare, cu capul in nori. In acea seara a vrut sa imbratiseze luna. S-a urcat – nu ma intrebati cum – in cel mai inalt copac si, cand luna a rasarit, s-a napustit asupra ei. A ramas agatata si luna sta sa apuna din cauza greutatii Lolittei.

– ce se-ntampla de e asa intuneric? unde e luna asta? intrebau animalele din padure.
– e pe cer, dar se pare ca este luata prizoniera, grai o girafa.
– cineva s-a agatat de ea si nu vrea sa-i dea drumul, se auzi din spate elefantul.
– ce o fi zarva asta?, intreba un baiat care se indrepta spre cabana.
– sa salvam luna!
– pai sa o salvam, dar cum?
– sa facem o scara. elefantule, tu stai primul, apoi se urca girafa, urmeaza porcul mistret, leul… si la final baiatul acesta curajos.
zis si facut. cu mic cu mare, si iar cu mic, si apoi mare, au facut o scara pana la Luna. Lolitta a fost ajutata sa coboare, dar baiatul s-a indragostit de fata zambitoare ce locuia pe luna. si s-au imbratisat, si si-au declarat iubire vesnica, asemenea cenusaresei cu printul la bal.
– nu am crezut niciodata in povesti, dar se pare ca ele exista, spuse baiatul fericit.
– da, fiecare din noi avem o poveste frumoasa, speciala, minunata, pe care ar fi bine sa o impartasim oamenilor. sa invete de la luna, de la stele si de la soare, nu sunt doar simple vorbe aruncate in vant de batranii din popor, adauga vesela, fata.

*
luna era leganata de sforile trase de doi paji ce stateau linistiti in copaci, de o parte si de alta a raului involburat de atata zgomot.

*
parintii si-au regasit odrasla visatoare, fascinata ca a imbratisat luna, chiar si pentru cateva minute, iar fata si baiatul au trait fericiti si impliniti, pana la adanci batraneti pe Luna.