Viața de mamă

E duminică. Pusesem ceasul să sla 7.30 pentru a citi și a scrie povești. Așa îmi planificasem. Dar nu am putut. Am oprit alerma și am dormit în continuare lângă micuții mei.

S-a trezit Ana la 8.30 și gata. Nu am mai putut amâna trezirea. Amețită de oboseală am mers la bucătărie să îmi fac nesul. Micuța mea prietenă a sosit după mine:

-Ce faci prietena mea? Cafea? Copiii mici nu beau cafea. Azi ieșim afară?

Da. Așa este ea. Turuie ca o moară stricată. Dar uneori tocmai pentru asta o ador. Este sociabilă și vorbăreață. Are ochii mari și personalitate puternică. Știe ce vrea. O privesc și simt că toate visurile mele s-au întipărit în ADN-ul ei. Ador și mai mult biologia și tot ceea ce fac, văzând ce minune poate crea Universul.

Așa mică, deși ea spune că e mare, iubește poveștile și mă imită perfect. Are imaginație și adoră pictura.

Horia este pasionat de lună, planete, biciclete. Are și el trăsături puternice. Este prietenos și empatic. Are succes la fete și pe acel „vino-ncoace”. Buclele sale aurii atrag priviri. Este sensibil și răsfățat. Nu vrea să sufere nimeni.

Vreau să termin o carte pe care o începusem la mare, nu îi dădusem șanse, dar mă durea sufletul să o las neterminată. Simțeam o frustrare uriașă că nu mă pot ține de această promisiune. După ce mi-am făcut cafeaua, m-am așezat în pat și am cerut îndurare pentru a termina cartea. Am promis ieșire luuungă în parc dacă mă lasă. După ce Ana m-a pupat de 5 ori, iar Horia s-a suit pe burta mea de 2 ori, am reușit să citesc. Chiar am reușit! Urraaaa! Când am ajuns la final, am strâns cartea la piept, am ridicat privirea spre petecul de cer ce se zărea din dormitor printre rufele întinse și am rostit: „Mulțumesc mult, Doamne pentru această reușită!” Lectura mă vindecă și îmi dă energie.

Privesc în jurul meu și nu mă mai recunosc. Când scriam pe blog, acum mulți ani, oamenii mă citeam și îmi răspundeau. Am cunoscut mulți oameni minunați. Acum, ori eu sunt foarte obosită, ori oamenii își văd de drumul lor și aleargă la rândul lor după succes, dar nu mai avem același impact unii asupra altora. Citesc tot felul de articole răutăcioase. Ne judecîm aspru unii pe alții. E trist! Chiar eu, recunosc, am momente când mă întreb cum de unele mămici pot face atâtea? Dar și eu am realizări. NU pot nega. Știu că organizarea mă omoară pe mine! Și poate și ambiția, pe care am pierdut-o pe drum în ultimul an.

Mă bucur că suntem sănătoși. Mă bucur de inteligența și veselia gemenilor și îmi doresc să îi cresc frumos, să le ofer timp și atenție. Horia chiar a căpătat un tic verbal: „- Mami, mă auzi?” Da! Îi aud și chiar îmi place să îi aud. Descopăr cât de frumoasă este viața prin ochii lor. O retrăiesc. Oricât aș fi de obosită sau de tristă, zâmbesc când sunt cu ei. Mai am momente când cer „liniște” sau mă mai supăr. Ei îmi atrag atenția că mamele sunt bune, iar eu le spun că obosesc și eu, că vreau și eu să citesc sau să scriu sau să ascult ceva pentru mine.

Am rămas în urmă cu multe idei de proiecte. Mă dor toate și de toate îmi e dor. Tânjesc după un spectacol de teatru ca după o înghețată când am roșu în gât! Îmi e dor de socializare, de mers la o lansare de carte, de căscat ochii prin librării și prin magazine!

Îmi doresc să scriu organizat. Fac ce fac și simt că aceasta menire îmi va aduce succesul! Voi alege ordinea în viața mea. Chiar azi am văzut că cei de la GoKid mi-au publicat o poveste pe site-ul lor, ceea ce mă face să cred în mine. Am tot urmat cursuri de scriere, am tot citit cărți pe această temă și îmi doresc să scriu la alt nivel. Mă trezesc adesea cu povești în cap. Sunt atât de frumoase! Nu știu de ce nu îndrăznesc să deschid agenda și să le scriu, să le dau formă. Am devenit fricoasă în ultima vreme! Energia mi s-a topit precum untul la soare și nu mai găsesc resurse să o adun.

Când vine weekendul simt că vine un val peste mine! Un val cu încredere, cu energie și speranța că voi reuși să finalizez tot ce îmi doresc: curat, povești, lectură muuultă (cel puțin o carte finalizată), călcat rufe, ordine în dulapuri, corect teste, căutat materiale ingenioase pentru lecții. Sâmbăta este binișor… dar seara pic frântă, iar duminica tânjesc după odihnă.

Cu toate acestea, chiar dacă nu sunt înțeleasă și ajutată, îmi iubesc rolul de mamă. Vreau să îmi cresc copiii frumos! Vreau să îi implic în diverse activități ecologice, umaniste, culturale. Vreau să îi fac oameni buni!

Mi-am propus să nu mă mai las influențată de media sub nicio formă și să trăiesc după propriile mele valori.

Care este părerea ta despre viața unei mame?

8 thoughts on “Viața de mamă

  1. Georgiana says:

    O da, sunt acolo, pe aceasi felie cu tine.

    Uite ieri, am fost la targul de copii de la Polivalenta. Am intrat circumspecta ca nu cumva sa stric ceva, fiind sigura cu copiii. AM ajuns la stansul Mamprenoarelor unde o doamna s-a ocupat ca la gradi de cei mici. Timp in care am reusit sa leg cateva vorbe cu o posibila colaboratoare. Am plecat veseli de la acel stand, am mai vizitat cateva pana am ajuns la locul de joaca. Ei se duc veseli, eu mai leg doua vorbe cu cateva cunostinte pana se da alarma ci cade cerul pe mine. Unul din copii a facut pipi pe el la locul de joaca. A fost jenant sa imi iau copiii de acolo si sa plec urgent acasa.
    Si eu vreau sa fac mai multe legat de scris dar cred ca prea multe cursuri in acest sens poate sa strice. Hai sa exersam metoda Mirelei si apoi vedem daca are rezultate pe noi sau trecem la alt sustinator de cursuri.

    • Claudia Groza Lazăr says:

      Iti multumesc!
      Da. Voi scrie. Stiu ca aceasta dorinta de a citi tot mai mult despre scris este de fapt nevoia de a ma ascunde de responsabilitati. Imi place sa scriu, dar cand vad toate celelalte treburi din jurul meu, renunt.
      Succes si tie!

  2. Taifas Liliana says:

    Draga mea, daca imi permiti sa ma adresez asa esti extraordinara. Incerci sa imbini viata profesionala si viats de mama, desi se stie foarte bine ca nu este chiar usor. Mai ales cu doi sau mai multi copii.
    Eu cred ca a fi mama este…..ca si când intri la scoala, la grupa pregatitoare. O iei de la zero si inveti alaturi de copii sa exprimi sentimente, emotii, sa scrii cifre-(de data asta in aritmetica vietii) etc.
    Si mai cred ca puterea exemplului este esenta relatiei mama-copii. Personal, in momentul in care fata mea incepuse sa se pregatea pentru examenul din clasa a 8-a, eu m-am inscris la facultate. Da….ea 14 ani, eu 37.
    Am invatat impreuna. Cred ca exemplul bun este retinut si chiar urmat. Urmat, nu „copiat”. Nu a fost usor. De cand era micuta nu a fost usor. Insa, exact cum am spus, am hotarat sa „ne nastem impreuna” si sa crestem frumos. Am facut si greseli, dar le consider normale in procesul de invatare continua 😊
    Dar mai presus de orice, am ales sa mi gasesc timp pentru noi. Pentru zile ,”mama-fiica” pe cat se pate mai des repetate.
    Mergem in continuare pe drumul acesta. Aveam urcusuri, alunecari, ne agatam una de alta….ne stiam alaturi.
    Acum e mare. Dar relatia este magica. Pentru ca am acceptat sa crestem impreuna.
    Cam asta este viata unei mame, din punctul meu de vedere. Munca, dragoste, puterea exemplului in momente 8n care este nevoie de experienta mamei, ascultare. Este bine sa asculti ce vrea copilul sa spuna. Colaborare si incredere cladita pas cu pas . „Eu iti spun, tu imi spui. Pe rand !” Este Greu, dar este BINE!

  3. Cornel says:

    Destul de interesantă ideea. Ușurința în exprimare a ideilor reprezintă un a-ți veritabil. Succes pe viitor și poate chiar cărți editate. Foarte plăcută și ușor de lecturat.

    • Claudia Groza Lazăr says:

      Multumesc enorm pentru vizita, timp si pentru apreciere.
      Urmaresc sa scriu o carte pentru mamicile care si-au dorit enorm de mult copii, dar au uitat asta in clipa in care au fost acaparate de griji, frustrari ca nu mai au timp pentru ele.

  4. Catalina says:

    Draga Claudia ai un stil fluent, sincer și placut de a scrie.
    Eu sunt o mămica in așteptarea primului puiuț, încă nu am trăit aceste griji, sentimente, aventuri minunate pe care le-ai scris in acest articol. Sincera sa fiu, abia aștept chiar dacă uneori ma sperie, ca nu voi reuși sa țin pasul cu proprii mei copii.
    La fel ca și tine, frica ca nu voi mai avea timpul de cariera, de a finisa o carte sau a ieși in oraș cu prietenii. Totuși, citind rândurile tale realizez nu știu a câta oară ca vor fi momente unice, despre care voi avea multe de scris dar și multe pe care nu le v-o putea scrie, întrucât doar trebuiesc trăite.
    Am citi de doua ori articolul tău și cred ca mâine o sa il recitesc ❤️😂
    Multumesc

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.