Viața mamelor românce în străinătate, prin ochii unei românce, Roxana Lazăr

 Articol scris de ROXANA LAZĂR, mamă a trei copii – adolescenți minunați și talentați, scriitoare și avocat

Am vorbit cu mai multe mame care sunt stabilite în străinătate, dorind să aflu cum se descurcă ele într-o țară străină, fără rude care să le ajute și cu copii mici, cu multe nevoi și necesități, așa cum se întâmplă cu toate mamele lumii.

 

Am adunat mărturiile acestor femei puternice, care și-au lăsat pământul natal și casa părintească sau casa pe care și-au făurit-o cu mult greu și prin multe sacrificii și au plecat într-o țară pe care, multe dintre ele, o văzuseră doar în filme sau în publicitate, dar despre care știau că este un loc unde românii sunt bine primiți și unde pot să-și găsească posturi bune de muncă.

Am făcut o distincție între mamele care pleacă cu copii din țară, cele care și-i lasă aici și își reîntregesc familia după câțiva ani, când și-au stabilizat situația acolo,(găsindu-și un serviciu bine plătit și o casă decentă în care să locuiască cu cel/cei mici) și mamele care au întemeiat familii  acolo, cu români sau cu cetățeni străini, dând naștere copiilor lor acolo.

 

Cele din prima categorie, aceea a femeilor care pleacă deja cu copii lor, au o situație privilegiată pentru că sunt deja așteptate de către cineva din familie, de regulă soțul lor și deci tatăl copilului/copiilor. Acestea ajung într-o casă unde au aproape tot ceea ce le este necesar pentru a-și crește copii și, de regulă, nu pleacă imediat la muncă, ci rămân să poarte de grijă copiilor și soțului care are un salariu îndestulător pentru a menține toți membrii familiei. Când copii încep școala, aceste mamele românce își găsesc un loc de muncă și își desfășoară viața, împărțindu-și atribuțiile între servici, copii, soț și casă.

Cele din a doua categorie, a femeilor care lasă tot aici, chiar și copii mici, pentru a pleca în străinătate la muncă, sunt cele care se acomodează cel mai greu acolo. La început, din primele salarii, își plătesc datoriile pe care le-au acumulat pentru a ajunge până acolo, nemairămânându-le aproape nimic. Mai trebuie să-și plătească și chiria, pentru un pat luat într-o cameră cu alte femei, și să le și rămână ceva ca să trimită acasă, la soți sau la bunicii copiilor lor, cei care se ocupă, de la caz la caz, de cei mici. Aceste femei trăiesc perioade de grave depresii datorate lipsei locurilor natale, începerii unui servici unde nu cunosc bine nici colegii, nici șefii și nici măcar limba în care lucrează. Aceste femei duc o luptă îngrozitoare cu dorul de proprii copii și, eventual, de soț și de părinți, dar ascund aceste tulburări și continuă să lucreze cu zâmbetul pe buze. După o perioadă, mai scurtă sau mai lungă, de timp, femeile își procură apartamente mai spațioase, servicii din ce în ce mai bine plătite și își aduc copii lângă ele. Mare este bucuria lor, dar și răspunderea este pe măsură. Din momentul în care copii ajung lângă ele, aceste femei trebuie să găsească loc la grădiniță sau la școala cea mai apropiată, să fie pregătite pentru zilele în care copii nu vor putea frecventa școala din cauza bolilor copilăriei sau pentru scurtele perioade de vacanță. Sunt nevoite să  participe la ședințe cu învățătoarele sau cu profesorii, să fie disponibile pentru eventualele cerințe ale cadrelor didactice și să fie pregătite să-și îndrume copii către toate activitățile școlare sau after-school: balet, canto, înot, fotbal etc. Deasemenea, aceste mame trebuie să fie pregătite pentru a-i ajuta pe cei mici să-și facă temele, chiar dacă ele nu au cunoștințe aprofunzite și, mai ales, în cazul în care cei mici nu cunosc bine limba țării gazdă, ceea ce este absolut normal. Totuși, copii români învață extrem de rapid limba și se disting printre ceilalți colegi prin capacitățile lor extrem de dezvoltate. Sunt copii care au abilități deosebite în toate domeniile și sunt foarte harnici și silitori.

 

În cea de-a treia categorie intră mamele care și-au cunoscut actualii soți acolo, în străinătate, și au întemeiat familii, fie române, fie familii mixte. Aceste femei pleacă de la o situație mai privilegiată, pentru că viața și carierele lor sunt, probabil, deja începute de ceva timp. Acestea au deja casele lor sau dobândesc noi case în perioada căsniciei. Aceste femei cunosc bine limba țării gazdă, cunosc foarte bine tradițiile și sunt bine integrate în societate. Participă în mod activ la viața socială, au prietene sau chiar și alți membri ai familiei lor, acolo. Practic, aceste femei se simt pe teritoriul țării gazdă ca și cum ar fi pe teritoriul României.

Dau naștere copiilor lor acolo, îi cresc și îi vaccinează acolo, fără a mai fi nevoite să echivaleze documentele necesare înscrierii copiilor la școală. Evident, această situație nu le exonerează de atribuțiile lor de mame: înscrierea copiilor la școală, necesitatea de a fi disponibile și deschise discuțiilor cu cadrele didactice. De asemenea, trebuie să descopere care sunt activitățile extrașcolare  care s-ar potrivi cel mai bine copiilor lor: canto, balet, înot, fotbal, tenis, basket etc.

Și, nu în ultimul rând, la fel ca toate mamele, vor trebui să-și controleze copii și să-i ajute să-și facă temele, să studieze și să-i urmeze în toate activitățile lor cotidiene.

 

Ce au în comun aceste mame?

Aceste mame își iubesc la fel fii, indiferent dacă sunt născuți acolo sau aici, indiferent dacă cunosc bine sau nu limba țării gazdă, indiferent dacă sunt talentați sau nu. Mamele românce au un fel aparte de a-și iubii pruncii, și asta o văd din felul în care își țin copii în brațe: cu o tandrețe infinită, o iubire fără seamăn și un devotament înnăscut. Copii români, fie că sunt născuți aici și crescuți acolo, fie că sunt născuți și crescuți acolo, din familii total românești sau din familii mixte, se recunosc între ei.

Și acest lucru este, pare-se, meritul minunatelor mame românce.

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.