ZBORUL

Fâl, fâl, fâl… 
aripile albastre ale fluturelui lovesc aerul cu putere. Lumina este
slabă, deoarece razele soarelui sunt ocupate azi să tricoteze haine pentru
copaci.
– La ce te gândeşti? grăi fluturele vesel.
– Oare cum e să zbori? La asta mă tot gândesc, şopti
timid fetiţa cu ochi albaştri şi părul galben precum spicele coapte într-un
câmp, în miez de vară.
– Păi hai să îţi povestesc puţin. A zbura înseamnă o
călătorie în văzduh. Aşa cum tu te plimbi pe pământ şi ridici privirea în
văzduh să vezi nori, păsări, insecte, vârful copacilor, aşa noi, privim spre
sol, copii, oameni, case.
– Am zburat şi eu odată.
– Cum aşa? Tu nu ai aripi, răspunse nedumerit fluturele.
– Hahaha. Nu am aripi, dar am călătorit cu avionul.
– Ce este un avion?
– Un avion, este o maşinărie uriaşă, care zboară cu mulţi
oameni. Este precum o pasăre. Are aripi lungi şi groase, construite din fier.
– Şi cum se ridică în aer dacă este atât de greu şi mai
are şi oameni în el? se întrebă ridicând din antene fluturele.
– Măi fluture, tu se pare că nu ai văzut un avion până
acum.
– Cred că mi-a fost frică să nu mă dezechilibrez şi m-am
ascuns.
– Avionul are un motor şi o elice care se învârte, ajutând
aripile de fier să se păstreze în aer.
Prietena Elizei, a apărut în grădină şi a fost încântată
de frumuseţea fluturelui.
– Eliza, şi gândurile zboară. Chiar foarte iute.
– Hei Ramona, salutare. Ai dreptate. Cum de nu m-am
gândit la asta?
O rază de soare curioasă, veselă şi năstruşnică a coborât
la masa lor.
– Şi lumina zboară, cu viteza luminii. Hihihi.
Din înaltul văzduhului senin, soseşte o pasăre măiastră,
cu aripi lungi şi puternice.
– Dragele mele, vă invit la o călătorie în zbor, se auzi
o voce cristalină şi puternică.
          Fetele sunt destul de
rezervate. Se privesc una pe cealaltă şi aşteaptă.
–        
Încercaţi.
Profitaţi de  şansa ce vi se oferă, le şopti
fluturele. Am să vă însoţesc de aproape.
–        
Acceptăm,
confirmă sigură pe ea Ramona. Dar nu ne duci foarte departe.
–        
Bineînţeles
că nu ne îndepărtăm foarte mult. Nu vă fie teamă. Am să zbor încet, să puteţi
observa minunile ce vă înconjoară de la altă înălţime.
Eliza şi Ramona s-au urcat în spatele păsării şi au fost
plăcut impresionate de căldura corpului acesteia, de cât de noi sunt penele şi
fulgii, de culorile vii ale acestora.
–        

zburrăăăăm…. spuse pasărea, ridicându-se uşor.
Fluturele le urma îndeaproape.
– Să nu vă fie teamă. Ţineţi gura închisă şi priviţi şi-n
stânga şi-n dreapta, le încuraja pasărea.
Florile deveniseră nişte puncte colorate, precum
gămăliile acelor. Aleile şerpuiau precum liniile desenate timid pe hârtie la
orele de desen. Oamenii se transformaseră în buline călătoare. Autobuzele erau
furnici foarte rapide. Copacii erau palete de culori variate, de la galben la
maron, de la verde la roşu arămiu. Apele aveau forma unor dungi late, în culori
închise.
– E minunată luma văzută din văzduh. E senzaţional să
zbori, mărturisi Ramona.
– Dragele mele viaţa trăită frumos, zi de zi, cu tot ce
ne înconjoară, oriunde am fi este MINUNATĂ. Încercaţi să învăţaţi să priviţi
atent în jurul vostru. Încercaţi să dăruiţi frumuseţe prin glas, zâmbet,
atingere. Animale, ca şi oamenii, au nevoie de mângâiere. Oferiţi-le. Spune-ţi
şi altor prieteni să fie buni, darnici, senini, deschişi către frumosul lumii
ce ne înconjoară.
– Pasăre măiastră, câtă dreptate ai. Nu m-am gândit
niciodată la tot ce ne-ai mărturisit în această călătorie.
Pasăre plonjă încet în grădina casei. Fetele, rumene din
cauza emoţiei au coborât şi au sărutat-o.
– Îţi mulţumim pentru LECŢIA DE VIAŢĂ predată azi.
– Fiţi atente la ce gândurile voastre. Ele zboară, ajung
la îngeri, iar aceştia găsesc soluţiile pentru a fi îndeplinite. Doriţi-vă sa
faceţi fapte bune, pentru voi şi pentru cei dragi, dar mai ales pentru cei
singuri, nevoiaşi şi trişti.
*
Zborul… este o formă de a călători… spre a ne aduce
visele acasă, în sufletele noastre.
Frunzele zboară să împărtăşească vântului bucuria,
tristeţea, speranţa, veselia şi încrederea celor pe care i-au ascultat, auzit,
mângâiat.