Uncategorized
Zmeul si printesa V
02
feb.
feb.
Noaptea dinaintea plecarii este atat de linistita. Niciun greiere nu se aude, vantul a amutit si el, stelele nu mai licaresc, de coborat nici nu se mai pune problema. Luna aluneca incet-incet spre intalnirea cu soarele. Ingerii se aduna si se roaga pentru reusita tanarului, slujitor cu inima larga, parca ar fi de elefant nu a unui biet baiat de douazeci si ceva de ani, sarac, dar care iubeste tot ce este in juru lui.
Pieptul baiatului tresalta ritmat, mai accelerat decat in alte dati. Sigur are emotii, caci daca n-au reusit printii obisnuiti cu luptele, care poseda arme, cum va izbuti el, cu mainile goale sa isi aduca stapana inapoi. Nu stie, si nici nu-i pasa la acest moment. Sa fie asa cum trebuie sa fie. Se abandoneaza in mainile sortii.
Pieptul baiatului tresalta ritmat, mai accelerat decat in alte dati. Sigur are emotii, caci daca n-au reusit printii obisnuiti cu luptele, care poseda arme, cum va izbuti el, cu mainile goale sa isi aduca stapana inapoi. Nu stie, si nici nu-i pasa la acest moment. Sa fie asa cum trebuie sa fie. Se abandoneaza in mainile sortii.
*
Tanarul slujitor, trezit de cantatul cocosilor, isi simtea sufletul in gat. A baut o cana cu apa proaspata, care i-a mai calmat emotiile. Si-a pus cateva merinde pentru drum, a mers in grajd, si-a mangaiat calul, i-a dat un cub de zahar si a pornit in calatoria vietii lui. Nu isi dorea decat sa isi salveze stapana. Nu astepta recompensa promisa. Nu era pentru el!
– Buna dimineata, natura! Esti magnifica in zorii zilei! Niciodata nu te-am privit atat de aproape si atat de devreme.
Animalele il insoteau sarind prin copaci sau zburand sau alergand pana oboseau, apoi ii urau drum bun si noroc. O pasare chiar i-a adus in cioc un trifoi cu patru foi.
– Multumesc, spuse baiatul, punand trifoiul intr-un buzunar, in dreptul inimii.
Zambetul si bunatatea tanarului reprezentau puteri „infricosatoare” impotriva raului.
La o rascruce, nestiind incotro s-o apuce, s-a intristat putin. Din neatentie, a dus mana la piept, si o energie degajata sub forma de caldura, l-a facut sa intoarca privirea spre drumul corect. Uitase cu desavarsire de trifoi.
Luand-o spre dreapta, nu mai parcurse mult din distanta, si in cale i-a aparut o batrana, care l-a rugat sa o ajute sa unple o galeata cu apa dintr-o fantana.
– Cu mare drag, batranico!
Vazand sufletul sau bun, vrajitoarea – caci asta era de fapt – a hotarat sa nu-l chinuie.
Dupa ce sarcina a fost indeplinita, batrana i-a marturisit:
– Pentru amabilitatea ta, iti daruiesc acest toiag fermecat! Poate ingheta ape, poate stinge focul, poate transforma fiintele in statui. Sa iti fie de folos, tinere!
– Multumesc, sunt sigur ca voi avea nevoie! raspunse baiatul fericit. Doar era cea mai grea calatorie a vietii lui. Nimeni nu se intorsese din confruntarea cu zmeul.
Merindele i se terminasera si ajungand intr-o livada, s-a oprit sa se odihneasca la umbra pomilor, si sa ceara cateva fructe stapanului livezii.
O tanara frumoasa, cu lungi cosite aurii, ii oferi un mar rosu, cum nu mai vazuse.
– Multumesc, dar am sa cer voie stapanului livezii sa-mi dea cateva fructe. Acest mar este atat de frumos, incat prefer sa-l mananci tu, domnita.
– Cat de intelept esti tinere, spuse uimita fata. Incotro te indrepti?
– Sa imi salvez stapana din ghearele zmeului care a rapit-o.
– Bine, primeste aceste seminte de la mine. Daca vei fi in primejdie, din ele vor creste rapid, cat ai clipi, arbori inalti si grosi, astfel incat vei avea timp sa fugi.
– Multumesc tanara domnita!
Dupa ce s-a odihnit sub cerul instelat, a fost hranit cu fructe si paine de stapanul livezii, tanarul a plecat mai departe.
In dreptul unei ape involburate, tanarul a observat un baiat slab, dar cu ochii scanteietori, ce tremura si plangea.
– Ce ai patit? intreba slujitorul.
– Mi-e foarte foame.
– Nu mai am decat aceste doua piersici, pe care ti le daruiesc Sper sa-ti mai potoleasca foamea.
Cu maini tremurande, cu ochii tinta cand spre fructe cand la acest tanar simpatic, baiatul ii multumi.
– Pentru ca ai fost atat de darnic, vreau sa ma recompensez. Iti dau acest fluier magic. Cantecele fac ca rautatea, invidia, frica si tot ce este rau sa dispara.
– Multumesc copile!
Tanarul arunca toiagul peste apa si aceasta ingheta. A trecut destul de greu pe malul celalalt. Trase aer in piept si rasufla usurat pentru ca a trecut cu bine peste acest hop.
cand se pregatea sa urce pe cal, din inaltul cerului, de nicaieri, a aparut un balaur cu trei capete, sufland flacari pe nari. Speriat, dar pastrandu-si cumpatul (firea), scoase din buzunar semintele daruite de fata cu cosite si le arunca pe pamant. In acelasi timp, toiagul a oprit flacarile balaurului. Inchise ochii de spaima, iar intr-o fractiune de secunda, intre el si balaur se ridica o padure deasa, prin care de-abia putea trece. Balaurul i-a pierdut urma.
Obosit, speriat, si slabit, tanarul nostru a zarit in departare castelul zmeului.
– Ar fi cazul sa ma ma opresc in aceasta noapte aici, sub aceste stanci, iar maine dimineata, cu puterile refacute, sa infrunt zmeul si sa-mi recuperez stapana.
Descaleca, lasa calul sa pasca, iar el se ghemui, cu mainile sub cap, pe stanca acoperita de muschi.
– Buna dimineata, natura! Esti magnifica in zorii zilei! Niciodata nu te-am privit atat de aproape si atat de devreme.
Animalele il insoteau sarind prin copaci sau zburand sau alergand pana oboseau, apoi ii urau drum bun si noroc. O pasare chiar i-a adus in cioc un trifoi cu patru foi.
– Multumesc, spuse baiatul, punand trifoiul intr-un buzunar, in dreptul inimii.
Zambetul si bunatatea tanarului reprezentau puteri „infricosatoare” impotriva raului.
La o rascruce, nestiind incotro s-o apuce, s-a intristat putin. Din neatentie, a dus mana la piept, si o energie degajata sub forma de caldura, l-a facut sa intoarca privirea spre drumul corect. Uitase cu desavarsire de trifoi.
Luand-o spre dreapta, nu mai parcurse mult din distanta, si in cale i-a aparut o batrana, care l-a rugat sa o ajute sa unple o galeata cu apa dintr-o fantana.
– Cu mare drag, batranico!
Vazand sufletul sau bun, vrajitoarea – caci asta era de fapt – a hotarat sa nu-l chinuie.
Dupa ce sarcina a fost indeplinita, batrana i-a marturisit:
– Pentru amabilitatea ta, iti daruiesc acest toiag fermecat! Poate ingheta ape, poate stinge focul, poate transforma fiintele in statui. Sa iti fie de folos, tinere!
– Multumesc, sunt sigur ca voi avea nevoie! raspunse baiatul fericit. Doar era cea mai grea calatorie a vietii lui. Nimeni nu se intorsese din confruntarea cu zmeul.
Merindele i se terminasera si ajungand intr-o livada, s-a oprit sa se odihneasca la umbra pomilor, si sa ceara cateva fructe stapanului livezii.
O tanara frumoasa, cu lungi cosite aurii, ii oferi un mar rosu, cum nu mai vazuse.
– Multumesc, dar am sa cer voie stapanului livezii sa-mi dea cateva fructe. Acest mar este atat de frumos, incat prefer sa-l mananci tu, domnita.
– Cat de intelept esti tinere, spuse uimita fata. Incotro te indrepti?
– Sa imi salvez stapana din ghearele zmeului care a rapit-o.
– Bine, primeste aceste seminte de la mine. Daca vei fi in primejdie, din ele vor creste rapid, cat ai clipi, arbori inalti si grosi, astfel incat vei avea timp sa fugi.
– Multumesc tanara domnita!
Dupa ce s-a odihnit sub cerul instelat, a fost hranit cu fructe si paine de stapanul livezii, tanarul a plecat mai departe.
In dreptul unei ape involburate, tanarul a observat un baiat slab, dar cu ochii scanteietori, ce tremura si plangea.
– Ce ai patit? intreba slujitorul.
– Mi-e foarte foame.
– Nu mai am decat aceste doua piersici, pe care ti le daruiesc Sper sa-ti mai potoleasca foamea.
Cu maini tremurande, cu ochii tinta cand spre fructe cand la acest tanar simpatic, baiatul ii multumi.
– Pentru ca ai fost atat de darnic, vreau sa ma recompensez. Iti dau acest fluier magic. Cantecele fac ca rautatea, invidia, frica si tot ce este rau sa dispara.
– Multumesc copile!
Tanarul arunca toiagul peste apa si aceasta ingheta. A trecut destul de greu pe malul celalalt. Trase aer in piept si rasufla usurat pentru ca a trecut cu bine peste acest hop.
cand se pregatea sa urce pe cal, din inaltul cerului, de nicaieri, a aparut un balaur cu trei capete, sufland flacari pe nari. Speriat, dar pastrandu-si cumpatul (firea), scoase din buzunar semintele daruite de fata cu cosite si le arunca pe pamant. In acelasi timp, toiagul a oprit flacarile balaurului. Inchise ochii de spaima, iar intr-o fractiune de secunda, intre el si balaur se ridica o padure deasa, prin care de-abia putea trece. Balaurul i-a pierdut urma.
Obosit, speriat, si slabit, tanarul nostru a zarit in departare castelul zmeului.
– Ar fi cazul sa ma ma opresc in aceasta noapte aici, sub aceste stanci, iar maine dimineata, cu puterile refacute, sa infrunt zmeul si sa-mi recuperez stapana.
Descaleca, lasa calul sa pasca, iar el se ghemui, cu mainile sub cap, pe stanca acoperita de muschi.
