Concurs de 1 iunie – MINUNILE Copilariei…. Maria Alexandresscu – PRAHOVA

Minunile copilariei – povestile
Miracolul din imparatia norilor
A fost odata ca niciodata, o imparatie are nu isi avea
domnia pe pamant. Si imparatia aceasta era in regatul norilor. Imparatul care
domnea aici era un om viteaz si vrednic de tara sa, dar avea o mare mahnire in
sufletul lui.
Desi Dumnezeu ii daruise patru fete frumoase ca
soarele, tristetea din suflet nu-i disparea. La nasterea fetelor sale, fiecare
dintre ele primise cate un dar pretios din partea ursitoarelor, dar o
vrajitoare rea le blestemase ca la vremea maturitatii cele patru fete sa se
urasca intre ele asa de tare, incat sa se lupte pentru imparatia mostenita de
la tatal lor.
De aceea imparatul nostru era cuprins de mahnire cand
isi vedea fetele jucandu-se fericite, caci stia ca va veni timpul cand se vor
dusmani cuplit.
Atat el, cat si mama lor, imparateasa, se straduia sa
le creasca in dragoste si unitate si sperau ca dragostea sa biruiasca in fata
urii.
Si anii au trecut si fetele au crescut. Fiecare era
diferita de cealalta la infatisare si fire. Cea mare era o fiinta tacuta,
vorbea putin si facea mult. Avea ochii reci si intunecati ca marea furtunoasa. Isi
tinea surorile la distanta si rar zareai un zambet pe chipul sau. Avea parul
lung si negru, iar cand se infuria devenea alb ca lana. Numele ei era Iarna.
Cea de-a doua fata era altfel. Gingasa la chip, purta
mereu o rochie ca smaraldul si o coronita din flori de cires si cais peste
pletele negre ca abanosul. Cand zambea, rasarea soarele, iar pasarelele
ciripeau vesele. Le intindea bratele gingase, iar ele se asezau pe degetele-i
firave si era iubita de toti. Pe ea o numisera Primavara.
Cea de-a treia fiica se numea Vara. Frumoasa foc si
zvelta ca o caprioara, hoinarea pe campii si prin codri, calare peun armasar
negru, cu pletele de aur fluturand in vant. Avea ochii ca cerul si fata ca o zi
senina. Cand se incrunta, soarele se ascundea dupa un nor, iar cand zambea,
lanurile fosneau usor. Obrajii, doi maci de foc si gura, o cireasa parguita:
asa era la infatisare, si toti o iubeau si o indrageau.
Cea din urma fiica se numea Toamna. Parul roscat ii
atarna pe umeri in bucle bogate. Nu era nici rece ca Iarna, dar nici iubitoare
ca Primavara sau Vara. Ea avea cate ceva de la fiecare. Ochii ei intunecati, ba
radeau zglobii, ba plangeau asa, din nimic. Purta o rochita galbena-ruginie si
o coronita din lastari de vita si struguri copti.
Cele patru fete, cu felul lor diferit de a fi, nu se
mai intelegeau bine ca in copilarie, iar Iarna le intrecea pe toate in rautate.
Uneori arunca sageti inghetate catre surorile ei, incat acestea tremurau de
spaima ori de cate ori o vedeau.
Veni vremea ca imparatului sa i se curme firul vietii,
dar inainte de asta isi chema fetele la capataiul sau.  Se infatisara toate odata, iar imparatul, cu
lacrimi fierbinti, le spuse ca ultima lui dorinta este aceea ca ele sa se
inteleaga, sa se iubeasca si sa nu se certe pe avere.
Ele se privira una pe cealalta si se vazura, printre
lacrimi, iarasi in copilarie, iarasi copii, ca prin minune. Se vedeau
jucandu-se cu tatal lor si toate amintirile frumoase le treceau prin fata
ochilor. Privindu-se asa, din nou copii, se prinsera de mana toate in acelasi
timp, inconjurara patul imparatului, inaltandu-se intr-un dans armonios, iar
glasurile lor se ridicara in sus ca o simfonie a anotimpurilor.
Dragostea si copilaria din sufletele lor invinsera ura
si blestemul. Ele se prinsera cu juramant ca fiecare va conduce regatul norilor
timp de trei luni pe an si ca nu se vor mai certa nicicand.
Vazand asa, imparatul adormi, imbiat de somnul lung al
vesniciei, linistit si cu zambetul pe chip, caci vazuse miracolul izvorand din
amintirile copilariei.
Alexandrescu Maria,
clasa a VII-a, Scoala
Gimnaziala, sat Varnita, comuna Sirna, judetul Prahova, utilizator al
serviciilor Bibliotecii Comunale Sirna de la varsta de 5 ani